După ce s-a contrazis cu reporterii pe tema înmormântării persoanelor decedate din cauza Covid-19, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, recunoaște că a greșit și își cere scuze.
El a anunțat că, în cursul zilei de azi, va modifica Ordinul de ministru, astfel încât persoanele decedate după infectarea cu Covid-10 să fie îngropate cu haine pe ele.
Vezi și Vlad Voiculescu ori nu știe legea, ori minte cu nerușinare! Ordinul semnat de Nelu Tătaru îl contrazice
„Tocmai am avut o întâlnire cu Secretariatului de Stat pentru culte și reprezentanți ai cultelor din România în care s-a discutat despre accesul pacienților internați cu COVID-19 la asistență religioasă și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2.
Am căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun.
În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege.
Am căzut, de asemenea, de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor și măsurilor de siguranță suplimentare propuse de Ministerul Sănătații.
Le mulțumesc reprezentanților cultelor - Biserica Ortodoxă Română - Pr. Vicar Administrativ Patriarhal Ionuț Corduneanu, Biserica Romano-Catolică din România - Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Aurel Percă, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie - domnul președinte Virgil Achihai și de asemenea secretario de stat Andreea Moldovan și Monica Althamer din partea Ministerului Sănătății, din partea Secretariatului de Stat pentru culte secretarul de stat Victor Opaschi și directorul adjunct Cezar Păvălașcu.
PS Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați - și anume cei autopsiați - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi.”, spune Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu recunoaște: 'Am preluat o informație greșită. Voi modifica în cursul zilei de astăzi'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-04-2021 14:19
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



