Potrivit dictatorului rus, în anul 2022, în plină invazie a trupelor sale în Ucraina, înțelegerile economice dintre Rusia și Ungaria lui Orban au crescut cu peste 80%.
Ce a declarat dictatorul rus:
„Este o plăcere să ne întâlnim cu dumneavoastră aici, cu ocazia forumului internațional de la Beijing.
Chiar dacă oportunitățile noastre de a menține contacte și de a dezvolta relații sunt limitate din cauza situației geopolitice actuale, ne bucură faptul că menținem și dezvoltăm relații cu multe țări din Europa. Ungaria este una dintre aceste țări.
Relațiile dintre Ungaria și Rusia au fost dezvoltate exclusiv pe baza respectului pentru interesele reciproce și pe baza a tot ceea ce a fost pozitiv în trecut. Aici ne referim la mai multe domenii de activitate, în principal economia.
Anul trecut, interacțiunea noastră comercială și economică a crescut cu peste 80 la sută, ceea ce reprezintă o cifră foarte importantă.
Din păcate, în primele șapte luni ale acestui an, am înregistrat o scădere de 35 la sută. Vestea bună este că aceasta nu elimină creșterea de 80 la sută din anul trecut, dar ne oferă prilejul să ne gândim la ceea ce putem face în plus pentru a îmbunătăți acest proces.
Este foarte important să avem ocazia de a face schimb de opinii, atât în ceea ce privește relațiile bilaterale, cât și situația din Europa și din lume cu o țară europeană, în acest caz, Ungaria. Știm că pozițiile noastre nu sunt întotdeauna apropiate, dar cred că este extrem de important să avem schimb de opinii”.


















