După ce, în contextul tensiunilor cu Ucraina, mai-marii lumii l-au amenințat cu sancțiuni economice pe Vladimir Putin, Federația Rusă reacționează.
Vladimir Putin a întocmit o listă neagră și a decis să interzice pe teritoriul Rusiei reprezentanți de rang înalt ai Uniunii Europene.
Federația Rusă nu face referire nominală la personale vizate de sancțiuni, iar acestea află abia la graniță că li s-a interzis accesul pe teritoriul țării conduse de Putin.
Vezi și Un fost strateg militar al președintelui SUA: ‘Putin nu are nici 200.000 de soldați, așa că nu poate invada! E o cacealma’
Guvernul rus a decis să interzică accesul pe teritoriul ţării pentru mai mulţi oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene. Ministerul de Externe a explicat că vizaţi sunt mai ales reprezentanţii autorităţilor juridice precum şi cei ai organelor legislative şi executive, „care sunt personal responsabili de propagarea unei atitudini anti-ruseşti”. Kremlinul acuză Europa că practică „o politică unilaterală de restricţii, ilegală, distructivă şi fără sens” faţă de Rusia, scrie Deutsche Welle.
Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, măsurile vizează şi „firme militare private din Europa, care sunt active în diverse regiuni din lume”.
Conform sursei citate, decizia de a aplica interdicţii de călătorie de către Moscova vine în contextul conflictului cu Ucraina. SUA şi UE ameninţă Moscova cu masive sancţiuni economiceîn cazul în care militarii ruşi ar invada Ucraina.
Vladimir Putin reacționează la amenințările UE! Listă neagră și interdicții pe teritoriul Rusiei, pentru reprezentanții Uniunii Europene
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-01-2022 14:28
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



