Zi decisivă pentru Kovesi! Ce se întâmplă la Bruxelles

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 11-07-2019 12:30

Actualizat: 11-07-2019 12:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Zi decisivă pentru Laura Codruța Kovesi.Liberalul Rareș Bogdan  spune că astăzi este ziua în care aceasta ar putea afla dacă va deveni procuror şef European. Mai mult, Rareș a transmis şi un mesaj de susţinere pentru fosta şefă a DNA.


„Kovesi, pe ordinea de zi! În câteva minute începe întâlnirea coordonatorilor grupurilor politice reprezentate în Comisia LIBE (Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne) a Parlamentului European. Pe agendă, un subiect important care privește România: continuarea procedurilor în privința alegerii șefului Parchetului UE.


În mandatul trecut, Parlamentul a votat susținerea fără rezerve, problema s-a înpotmolit din cauza opțiunilor din Consiliul UE, prezidat de România prin Guvernul Dăncilă. Știți povestea: au blocat accederea unui român într-un post crucial. Și nu orice român! Urmează să se decidă cum vor continua negocierile, sunt mai ales chestiuni tehnice.


Mă aștept la o reconfirmare a deciziei politice luate de Parlament. Să-i ținem pumnii doamnei Kovesi!”, a scris Rareş Bogdan pe o rețea de socializare


Vezi și

Vești mari! Se majorează pensiile


EXCLUSIV Informațiile care răstoarnă știrea momentului! Dezvăluire despre ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, în spatele gratiilor


Ipoteză-bombă! Adevăratul motiv! De ce s-ar fi întors Elena Udrea

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri