sursa foto:  prosport.ro

A rămas șocat!Gigi Becali este total diferit faţă de cum îl vedem la televizor

FCSB nu a mai câştigat campionatul din 2015, iar, aşa cum a obişnuit aflat la cârma echipei, Gigi Becali a încercat să aducă cei mai buni fotbalişti din campionat pentru a-şi îndeplini obiectivul. Omul de afaceri şi-a îndeplinit multe dorinţe în privinţa întăririi lotului lui FCSB, dar nu a reuşit de fiecare dată.

În 2018, Gigi Becali a negociat intens cu Billel Omrani, care aştepta să fie declarat liber de contract, după ce i-a acuzat pe cei de la CFR Cluj că i-au falsificat semnătura. În cele din urmă, atacantul francez a semnat un nou contract, valabil trei ani. O mutare care l-a prins pe călcâie pe Gigi Becali, care a fost nevoit să se mulţumească doar cu Raul Rusescu.

”Omrani, în relaţia cu Petrescu, este un jucător care e foarte util şi pe faza de apărare şi atunci a putut să joace în sistemul lui Dan Petrescu. Dacă vine la Steaua, el nu este un jucător cu calitate mare de tot. Ori la Steaua, cam asta face diferenţa. Jocul CFR-ului este bazat pe apărare şi te bazezi pe un gol care poate apărea oricând, pe când Steaua – care, de când mă ştiu, trebuie să atace non-stop şi nu ştiu dacă Omrani face faţă, pentru că nu e niciun vârf împins de atac care să-ţi atace cadrul porţii, declara Florentin Dumitru pentru Telekom Sport, în 2018.

Înainte de startul sezonului 2017/2018, Gigi Becali a fost foarte aproape să semneze cu un jucător esenţial de la CFR Cluj.

Ciprian Deac acceptase oferta venită din partea FCSB-ului, iar contractul a fost foarte aproape să fie înregistrat. Numai că investiţiile masive de la Cluj l-au făcut pe fotbalist să aleagă să continue în Gruia: ”Mă înţelesesem cu FCSB, tot ce lipsea era semnătura mea de pe contract. M-am întâlnit cu Gigi Becali şi chiar mă bucur că l-am cunoscut. Este total diferit faţă de cum îl vedem la televizor. Are un suflet foarte bun. I-am explicat motivele mele şi m-a înţeles. A contat foarte mult că investitorii de la CFR au vorbit cu mine şi mi-au explicat ce planuri au. Atunci echipa era în insolvenţă şi chiar eram hotărât să plec la FCSB”, spunea Deac, la acea vreme, pentru Fanatik.

Vezi și:Nimic nu mai este sigur în România, nici să dai șpagă. Întâlnirile de afaceri se mută peste granițe

Un fost senator român trage un puternic semnal de alarmă: Serviciile secrete ale Federației Ruse organizează o misiune de destabilizare a societății române

Veste importantă! Pensii mai mari doar pentru anumiți pensionari

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare