Claudiu Lupaşcu, un tânăr de 31 de ani din Moineşti, împreună cu soţia lui Alexandra Lupaşcu au investit 40.000 de euro într-o furgonetă cu preparate pe bază de carne cu care merg la festivalurile de street food din Bucureşti şi din ţară. De profesie psiholog, Claudiu Lupaşcu a început businessul SMKD (citit „Smoked“) din întâmplare, după cum spune el.
„Ideea a venit la un grătar, unde fusesem invitat de o prietenă să gătesc pentru ea. Am uitat carnea pe grătar, apoi am curăţat tot ce era ars, iar interiorul a rămas foarte zemos. Invitaţii au rămas impresionaţi şi mi-au spus să mai fac. De aici a venit ideea de a începe un business“, spune Claudiu Lupaşcu.
Totul se întâmpla în urmă cu aproape doi ani. Prima investiţie a fost într-o furgonetă, pe care a echipat-o cu tot ce era necesar astfel încât să poată merge la festivaluri unde mâncarea era în centrul atenţiei. Apoi a fost conceput smokerul, echipamentul necesar pentru a afuma carnea şi la a cărui construcţie a lucrat aproape patru luni. Ideea de a afuma carnea a venit tocmai după prima experienţă - neintenţionată - de la grătarul pe care a afumat carnea. Pentru toate echipamentele a fost necesară o investiţie de 40.000 de euro, scrie ZF.ro
„Clienţii noştri sunt persoane de peste 30 de ani. Avem mâncare specific texană, pastramă de vită, piept de raţă afumat, peşte afumat, brânză afumată. La pregătirea lor lucrează doi bucătari pe care îi avem în furgonetă. Cea mai căutată este carnea de vită“, spune Claudiu Lupaşcu.
Preţurile pornesc de la 30 de lei pentru porţia de pastramă de porc şi ajung la 35 de lei pentru pastrama de vită sau o porţie de coaste de porc. Afacerea nu este însă lipsită de riscuri.
„Poţi avea cea mai bună mâncare sau cei mai buni organizatori. Dacă plouă, lumea nu iese din casă. O altă provocare este oboseala, însă dacă ai avut un eveniment bun, uiţi de epuizare.“
Un eveniment bun pentru el înseamnă să vândă peste 250 de bonuri pe zi la o medie de 31-32 de lei pe bon.
Cea mai aglomerată perioadă este vara, vârful fiind cuprins între mai şi începutul lunii august, cu o scurtă pauză până în septembrie, când revin festivalurile de street food.
Citește și
A ieșit la lumină cine a făcut documentele! Cine a primit banii de la tatăl adoptiv al Sorinei
SURSE Rareș Bogdan dă lovitura! Ce funcție-cheie va primi noua stea a PNL
Tatăl adoptiv al Sorinei a recunoscut că a dat bani! Suma impresionantă pe care a plătit-o














