Adrian Moraru a declarat printre multe altele ca fiind „scandaloasă” numirea lui Ionuţ Sindile ca şef interimar al Jandarmeriei.
„Există niste coordonatori pe teren şi o celulă de criză care se întruneşte la ultimul etaj din centrul MAI. Din câte ştiu, Cucoş a fost acolo, cum e normal, şi adjunctul lui în piaţă.
Din acest punct de vedere, mi se pare scandalos ca un om care, dacă eram în altă ţară, acum era în arest preventiv, arestat deja de nişte procurori capabili, să ajungă şeful Jandarmeriei.
În orice altă ţară, la această oră, Ionuţ Sindile scria pagini de declaraţii în arest. La fel şi toţi ceilalţi comandanţi ai Jandarmeriei de pe teren.
Este o situaţie inacceptabilă ca aceşti oameni care au coordonat această represiune violentă şi criminală să fie vreodată într-o ţară democratică şefii unei structuri care vânează oameni să îi omoare pe stradă, care îi bat în cap”, a declarat Adrian Moraru, la Imparțial.
Vezi și
Totul despre noul șef al Jandarmeriei Române! Cine este și ce avere are colonelul din Teleorman
Surprize-surprize! Cine este, de fapt, „UMBRA” lui Klaus Iohannis și ce salariu are
Jandarmeria dă numele procurorului militar care ar fi supravegheat protestul din Piața Victoriei! Despre cine este vorba și ce avere are acesta
Atacuri în rafală la noul șef al Jandarmeriei:”Este inacceptabil ca aceşti oameni să fie şefii unei structuri care vânează oameni să îi omoare pe stradă, care îi bat în cap”
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



