Fostul premier, Adrian Năstase, a scris pe blogul său că propunerea lui Ludovic Orban ca premier are un caracter aberant și atenționează că în vremea mandatului lui Traian Băsescu, ca si in perioada Iohannis "evidențiază un grad mare de arbitrariu".
"Articolul 103 din Constituție, referitor la desemnarea candidatului de premier, a fost scris în ideea că scorul electoral trebuie să fie determinant în decizia președintelui. Nu a fost așa iar desemnările făcute de Băsescu, precum și cea recentă, făcută de Iohannis evidențiază un grad mare de arbitrariu.
Evident, soluția propusă de PSD și PNL de modificare a articolului 103 nu era redactată corespunzător. Dar ideea era de a cenzura arbitrariul deciziilor unui Președinte care abuzează de competențele sale de mediator între partide pentru a favoriza o anumită zona politică. Din păcate, iată că situația de la care s-a plecat în tentativă de revizuire se repetă.
De aceea, în proiectul legii de revizuire a Constituției, din 2014, inițiatorii au dorit să facă unele clarificări care să ducă la evitarea unor experimente de genul Liviu Negoiță sau Lucian Croitoru.
Proiectul de lege, foarte amplu, a fost trimis pentru controlul de constituționalitate la CCR. El era semnat de 108 senatori ( între ei, 56 Psd și 44 Pnl) și 236 deputați ( între care 105 Psd și 98 Pnl). Sunt semnificative câteva nume dintre deputații Pnl – LUDOViC ORBAN, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Virgil Guran, Vlad Nistor. Făceau parte dintre cei care asistaseră la abuzurile lui Băsescu în chestiunea desemnării acelor candidați.
În esență, propunerea de modificare a art. 103 viza modificarea alin 1 și 3 din textul existent și adăugarea a trei aliniate noi. Ideea de baza era aceea de a obligă președintele să acorde prioritate în desemnarea candidatului de premier reprezentantului partidului sau alianței care au obținut cele mai multe mandate parlamentare. Dacă în felul acesta nu se putea formă guvernul, mandatul se acordă următorului partid cu cei mai mulți parlamentari.
Curtea Constituțională, în Decizia 80/2014, la punctele 314-326, a analizat această propunere și a considerat că se pune prea mare accent pe rezultatele electorale obținute și doar în subsidiar pe capacitatea de asigurare a majorității absolute a mandatelor parlamentare, cele două criterii trebuind să fie avute în vedere în mod concurent.
La punctul 319, Curtea preciza: „De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedura (!!) , ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competență de a desemna drept candidat ….pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care pote asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”.
La punctul 324, Curtea subliniază că trebuie luate în calcul și eventuale alianțe post-electorale. Iar la pct 325, CCR consideră că „a reglementa, chiar la nivel constituțional, dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului de prim ministru înseamnă a acceptă că se poate investi un Guvern fără legitimare electorală.”
Desemnarea de către Iohannis tot a lui Ludovic Orban drept candidat de premier dar nu pentru a formă guvernul ci pentru a-l dărâma are un caracter aberant.
În 2014, și Orban ar fi fost împotriva!", a informat Adrian Năstase.
Vezi și
EXCLUSIV Dumitru Coarnă, despre OUG-ul dat de Guvernul Orban: ‘Vedeți aici incompetența a două Guverne: PSD și PNL’
Cutremur pe scena politică! Cine va fi viitorul președinte PSD: ‘Sprijin din partea lui Iohannis și al Sistemului’
Marele vis al lui Liviu Dragnea, dinamitat! Ludovic Orban restructurează instituția întărită de Viorica Dăncilă și îngroapă definitiv proiectul fostului lider PSD
Adrian Năstase atenționează: Situația se repetă!
Trending

01 marPolitica
Tehnocratul Dacian Cioloș transferat la Securitate, în unitatea de filaj. Partidul PLUS ar fi fost cumpărat de fostul premier (VIDEO)

01 marEntertainment
Teanc de bani găsit pe stradă de Dani Oțil. Vedeta de la Antena 1 a anunțat și ce va face cu bancnotele, puțini ar proceda astfel

01 marHoroscop
Horoscop financiar martie 2026. Două zodii fac greșeli majore în investiții, dar și la locul de muncă

01 marSocial
Pensie chiar și după moarte. Urmașii pot încasa banii rămași de pe urma rudei decedate în termen de cel mult 3 ani

01 marEntertainment
Motivul real pentru care Mircea Solcanu a fost dat afară de PRO TV. Prezentatorul aducea 6 milioane de euro pe sezon pentru postul de televiziune

01 marActual
De ce s-au înmulțit magazinele Froo peste noapte. Atât plătesc românii care vor să-și ia franciză

08:17Actual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

09:37Actual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

08:59Actual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

01 marActual



