Primii trei ani au fost cei mari grei, dar după ce au reușit să-și extindă portofoliul de clienți și să devină cunoscuți, business-ul lor a înflorit. Nu au făcut doar produse fără zahăr, ci și fără ingrediente la care mulți români sunt alergici, cum ar fi: ouă, lapte, gluten și multe altele.
„Cofetăria Altfel este în primul rând o afacere de familie care s-a născut din pasiune pentru dulciuri. O pasiune care mă determină să mă implic zi de zi în tot ceea ce ţine de ea, de la alegerea ingredientelor şi testarea de reţete noi până la prezentarea produselor şi instruirea personalului. E ca un mezin al familiei căruia trebuie să îi acorzi toată atenţia şi timpul tău pentru a creşte frumos. Suntem «Altfel», deoarece oferim dulciuri greu de găsit pe piaţă, fără zahăr, fără ouă, fără lactate sau fără toate la un loc“, a explicat Rosana Iacomi, cofondatoarea Cofetăriei Altfel, pentru Ziarul Financiar.
CITEȘTE ȘI: Copiii lui Hagi și Popescu vor să dea o nouă lovitură! Ce afacere și-au deschis Ianis și Maria
Suma de la care au pornit cei doi soți din Iași care dețin afacerea
Investiția inițială a cofetarilor din Iași a fost de 20.000 de euro, sumă în care a intrat nu doar imaginea, ci și aparatura necesară, chiria și toate elementele. Rosana și Mihai nu regretă deloc faptul că au plecat de la o sumă pe care oricum și-au recuperat-o rapid pentru că nu doar banii au venit spre ei, ci și fericirea consumatorilor:
„Bucuria nu ne-a fost însă deplină când ne-am dat seama că exista oameni dragi care nu ne pot gusta bunătățile. Așa a apărut ideea de a dezvolta o gamă completă de dulciuri fără zahăr pentru diabetici și pentru persoanele care au adoptat un stil de viață mai sănătos, dar și o gamă specială de torturi fără lactate, fără ou și fără gluten.
Am devenit, astfel, părtași la bucuria a zeci de clienți mici și mari care au putut savura după foarte mult timp o felie de tort adevărat creat special pentru fiecare dintre ei, fără niciun ingredient care să le pună în pericol sănătatea“, se arată pe siteul Cofetăriei Altfel.
Cei doi cetățeni din Iași sunt un exemplu pentru toți cei care au o pasiune, cred în ea și doresc să-și facă o afacere. Într-adevăr, câștigurile nu vin imediat, dar odată cu timpul, pentru mulți, merită.
CITEȘTE ȘI: ‘Mister’ Ilie Dumitrescu își vinde afacerea! Suma uriașă pe care o cere


















