Afaceri PĂGUBOASE între statul român și concubina unui renumit interlop din Vest

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-10-2016 10:29

Actualizat: 12-10-2016 12:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Timp de zece ani, statul român s-a judecat cu concubina celui mai cunoscut interlop al Timișoarei, pentru o afacere de peste două milioane de euro. În sfârșit, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat sentința finală în dosarul dintre Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și Mirela Stanca, concubina lui Ionelaș Cârpaci - „Nașul” afacerilor imobiliare din țara noastră.


Cum a început acest scandal?


CNADNR a cumpărat un teren și mai multe clădiri de la concubina lui Cârpaci în valoare de peste două milioane de euro, însă nu a putut să le intabuleze din cauza unor nereguli depistate ulterior. Mai exact, este vorba de terenul și clădirile unde se află sediul secției de autorizări verificări transport rutier şi o pepinieră a DRDP Timişoara, pe care Mirela Stanca le-a revendicat, informează Adevărul.


Vezi și VIDEO/Oprea, făcut ilegal general? „E fost bodyguard!”


Înainte ca procesul de restituire să se încheie, CNADNR a încheiat cu Stanca o promisiune de vânzare-cumpărare, prin care cea care împărțea patul cu Cârpaci se angaja ca, în cazul în care va câştiga, să vândă proprietăţile companiei române. În cele din urmă, Mirela Stanca a ieșit învingătoare, iar CNADNR a aprobat cumpărarea terenului.


Atunci, statul român a constatat că reprezentanta clanului Cârpaci încheiase, între timp, o altă promisiune de vânzare-cumpărare cu două persoane fizice, în schimbul sumei de 200.000 de euro, tranzacție notată în Cartea Funciară. Astfel, reprezentanții CNADNR nu au putut încheia contractul de vânzare-cumpărare.


Vezi și Legătura dintre Nicușor Dan și Sebastian Ghiță


Mirela Stanca a fost acționată apoi în instanță de cele două persoane private, cărora le-a promis că le vinde terenul cu clădirile. Deși nu a finalizat acest proces, concubina lui Ionelaș Cârpaci a semnat cu CNADNR, în februarie 2008, contractul de vânzare-cumpărare, pentru mai mult două milioane de euro.


Din cauza procesului aflat pe rol, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu a putut intabula proprietățile. Recent, ÎCCJ a hotărât ca CNADNR să poată intabula terenul și clădirile, iar Mirela Stanca să despăgubească persoanele fizice cu 400.000 de euro - dublul sumei pe care aceștia i-au dat-o inițial.


Cu toate acestea, povestea e departe de a se sfârși, deoarece a concluzionat că i-a plătit Mirelei Stanca cu 450.000 de euro mai mult decât trebuia şi a deschis un proces pentru recuperarea banilor.


CNADNR a pierdut în primă instanţă, iar dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel.


Vezi și Premoniția soacrei președintelui Iohannis s-a ADEVERIT!
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri