sursa foto:  Eskape.ro

Alertă! De luni, CFR începe lucrările

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că luni 15 iulie 2019 încep lucrările de reparații și consolidare la podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară București – Constanța, la km 4+327 (Pod Constanța), lucrările desfășurându-se doar în cursul nopții, în intervalul orar 22.00-05.00, informează compania.

Lucrările de reparații și consolidare la Podul Constanța vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureștii Noi și vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22.00-05.00, fără închiderea totală a circulației autovehiculelor pe Calea Griviței, în permanență fiind deschisă o bandă cu lățimea de minimum 2,5 m, pe sensul unde se desfășoară lucrările. Menționăm faptul că, și în etapa în care lucrarea va implica restricții pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulația autovehiculelor se va desfășura în continuare tot pe câte o bandă de circulație, cu lățimea de minimum 2,5 m, pe fiecare sens.

Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul și autoritățile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră.

CFR SA le mulțumește conducătorilor auto pentru înțelegere și le recomandă să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, aceste măsuri având drept scop menținerea condițiilor optime și de siguranță în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Vezi și

EXCLUSIV Ludovic Orban desființează ideea ‘Rareș Bogdan-premier’: ‘Subsemnatul’

EXCLUSIV Șoc total! ÎCCJ anunță că decizia CCR privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători nu schimbă cu nimic situația actuală

Cutremur la ANAF! Guvernul a dat undă verde: Se desființează

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare