Un cadavru a fost descoperit, în această seară, pe Centura Bucureștiului. Acesta era parțial dezbrăcat și se presupune că ar fi fost mâncat de câini.
IPJ Ilfov a fost sesizat de o persoană, prin telefon, iar un polițiștii din cadrul Poliției Pantelimon și ai SIC s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
„În această seară, în jurul orei 18:06, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o persoană, cu privire la faptul că pe DNCB - din Cernica se află un cadavru pe carosabil.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din Pantelimon și ai Serviciului de Investigații Criminale, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
Din primele verificări polițiștii au observat cadavrul ca fiind parțial dezbrăcat, acesta ar fi fost mâncat de câini, iar în zona capului lipsește o parte din scalp. A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală, care urmează să se deplaseze la fața locului, pentru efectuarea de activități din competență”, a transmis IPJ Ilfov.
Potrivit unor surse judiciare, din primele date reiese că este vorba despre un cetățean străin (migrant), care se ascundea sub un TIR. În timpul mersului, acesta ar fi căzut de sub TIR, fiind grav rănit, survenind decesul. Ulterior, a fost mâncat de câini, informează Știripesurse.ro.
Vezi și EXCLUSIV Operațiune demarată de Protecția Consumatorilor în ianuarie 2022! ‘Revenim în control la toți agenții economici depistați cu probleme și nu vom accepta niciun fel de compromisuri’
Alertă la marginea Capitalei! Un cadavru parțial dezbrăcat a fost găsit în plină stradă! Acesta ar fi fost mâncat de câini
Trending

12 febEntertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

12 febPolitica
România va participa doar ca observator la Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile NATO–SUA

12 febActual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

12 febActual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

12 febActual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

12 febActual
ANAF-ul, ciopârțit din temelii. Servicii desființate, iar un angajat s-ar putea deplasa în locațiile rămase fără unitate

12 febActual
Viaductul-minune al României a ajuns o ruină. Pericolul major la care sunt expuși zilnic șoferii ce tranzitează acest drum

12 febActual
Prințul vinului din România are 32 de ani. Deține o afacere prosperă în domeniul viticulturii

12 febEntertainment
Marele secret al Andreei Esca a fost devoalat. Dan Negru știe ce se ascunde în spatele succesului vedetei Pro TV

12 febActual
Frații Pavăl cumpără Carrefour România. Suma uriașă pe care proprietarii Dedeman o vor plăti pentru a prelua magazinele din țara noastră ale retailerului francez
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



