prof dr alexandru rafila covid 19 ar putea atinge un varf in aprilie mai 18700309

sursa foto:  jurnalul.antena3.ro

Alexandru Rafila a răbufnit: ‘Până de curând, ‘greaua moștenire’ era de la PSD, acum vedem că ‘greaua moștenire’ se referă la guvernul precedent condus, de Ludovic Orban’

Deputatul PSD Alexandru Rafila, a transmis, marți, că moţiunea PSD împotriva ministrului Sănătăţii va fi un argument foarte solid pentru premierul Florin Cîţu să îl remanieze din funcţie pe Vlad Voiculescu.

El a menţionat că vicepremierul Dan Barna „a recunoscut, luni, într-un interviu, că Vlad Voiculescu nu are calităţi manageriale, că nu este un diamant al managementului”, după care „imediat a spus că este vârful de lance al pandemiei”.

„Sfidează logica o astfel de abordare şi cred că mai ales partidul din care provine putea să găsească o soluţie rezonabilă. Noi ne grăbim cu această moţiune pentru ca să îi dăm ocazia domnului prim-ministru să aibă un argument foarte solid în a solicita partenerilor de coaliţie remanierea domnului ministru Voiculescu, pentru că, până la urmă, dincolo de jocuri politice, cred că cel mai important lucru este ca la Ministerul Sănătăţii să fie un ministru şi o echipă competentă, capabilă să gestioneze această pandemie”, a afirmat Rafila, la Parlament.

Reprezentantul României la OMS a acuzat o inacţiune a Ministerului Sănătăţii care a dus într-o realitate în care nu se mai cunoaşte care este evoluţia pandemiei de COVID-19.

„Acel accident nefericit de aseară, sigur că nu are o legătură directă cu Ministerul Sănătăţii sau cu Vlad Voiculescu, dar este un accident care se întâmplă (…) cu suprasolicitarea sistemului de sănătate şi cu lipsa unei acţiuni din partea Ministerului Sănătăţii. (…) Inacţiunea ministerului ne-a dus într-o situaţie în care nu mai cunoaştem care este realitatea în ceea ce priveşte evoluţia bolii, unde se înregistrează în mod real mai multe cazuri, care ar trebui să fie măsurile care să limiteze transmiterea infecţiei şi apariţia de cazuri noi”, a susţinut Rafila.

Potrivit acestuia, „este extrem de ciudat ceea ce se întâmplă în acest moment”, fiind vorba mai degrabă despre „o pasare a responsabilităţii către alte instituţii sau către alte persoane”.

„Ajungem într-un registru uşor emoţional, în care ministrul Sănătăţii spune că principala activitate a ministerului e că trebuie să ia legătura cu pacienţii transportaţi intempestiv de la Spitalul Foişor. E foarte bine că a făcut lucrul acesta, dar nu ăsta este rolul Ministerului Sănătăţii. (…) N-am văzut nicio măsură după incendiul de la „Matei Balş” care să se coreleze cu creşterea siguranţei pacienţilor în raport cu zonele în care ei sunt spitalizaţi. (…) S-a ajuns într-o situaţie limită, şi atunci se caută pasarea responsabilităţii, scuze şi se tot invocă greaua moştenire. Până de curând, „greaua moştenire” era de la PSD, acum vedem că „greaua moştenire” se referă la guvernul precedent condus, în mod paradoxal, de domnul Ludovic Orban, care astăzi a întârziat dezbaterea în Parlament a acestei moţiuni”, a spus deputatul PSD, notează agerpres.ro

Vezi și: Alexandru Rafila, mesaj pentru cei care îi cer demisia lui Vlad Voiculescu: ‘Atunci și premierul ar avea un instrument și o motivație extrem de clară pentru schimbare’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare