sursa foto:  b1.ro

Alina Gorghiu, ieșire dură: ‘Nici PSD, nici AUR nu sunt interesați să facă o Opoziție constructivă. Să te joci cu teama oamenilor mi se pare o crimă

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) nu pot face o Opoziție constructivă.

 

”Ce se întâmplă la PSD AUR? Dacă vă uitați pe amendamentele Opoziției și însumați necesarul alocat de bani, o să constatați că deficitul bugetar ar crește cu 6%. Nici PSD, nici AUR nu sunt interesați să facă o Opoziție constructivă. Cine face așa ceva cu mii de amendamente, care au ca unic scop balamucul în plen. Nimic altceva.

Vorbim de un buget construit în contextul crizei sanitare. Care dă o perspectivă foarte clară că încep investițiile. Am convingerea că azi vom avea un buget votat de PNL, UDMR și USR PLUS și vom uita acest circ incalificabil făcut de PSD în plenul Parlamentului, care o singură explicație: încercări succesive de a deturna dezbaterea, prin populism și demagogie.

Asigurăm plata salariilor în sistemul public, plata pensiilor, majorate cu 14%, plata alocațiilor, majorate, campania de vaccinare, cheltuielile suplimentare. Sunt convinsă că vor urma. Plata măsurilor active pe piața muncii. Au fost zeci de programe”, a declarat senatoarea.

    ”E foarte simplu să transmiți minciuni”

E foarte simplu să spui că se măresc taxele, dar sunt minciuni. E foarte simplu să transmiți minciuni, e mult mai dificil să transmiți adevărul.

În 2021, guvernul vrea să păstreze o politică fiscală neutră, să nu majoreze impozite, taxe și păstrăm o parte din facilitățile fiscale, o gură de oxigen pentru economie.

   ”E o crimă să te joci cu teama oamenilor”

Să te joci cu teama oamenilor mi se pare o crimă. PSD excelează la acest capitol. Că se întâmplă ceva. Nici ei nu știu ce se întâmplă. PNL și partidele din coaliție știu foarte clar ce au de făcut mai departe. Vom avea foarte clar condiții pentru implementarea unor politici curajoase, care să ducă la revenirea la normalitate. La sfârșitul acestei guvernări, ne propunem să scoatem milioane de oameni din sărăcie. Acest lucru se poate realiza.

Avem proiecte pentru fiecare domeniu în parte.”, a declarat Alina Gorghiu, conform Gândul.ro.

Citește și:

Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa

Lovitură! O nouă taxă îi așteaptă pe români. Ce sumă de bani va trebui scoasă din portofele pentru plata taxei

EXCLUSIV Polițiștii anunță că vor face show la ministerul Ralucăi Turcan! Va fi un miting cum își dorește Cîțu, cu măști speciale pe gură!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare