Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a efectuat în anul 2018 aproximativ 4.000 de controale pe piața serviciilor de comunicații electronice și de servicii poștale.
„În 2018 am finalizat una dintre cele mai ample campanii de monitorizare realizată vreodată de ANCOM. Este vorba despre campania de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce, în cadrul căreia s-au efectuat măsurători în 12.786 de localităţi, în care domiciliază peste 19,8 milioane din totalul de 20,1 milioane de cetăţeni ai României. Am verificat în ce măsură operatorii de telefonie mobilă respectă obligaţia de acoperire cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puţin 98% din populaţia României. 2018 fost un an încărcat pentru noi din punctul de vedere al monitorizării pieţei de comunicaţii electronice şi de servicii poştale, concretizat în efectuarea a 3.868 de controale şi aplicarea a 110 amenzi în valoare totală de 2.428.000 de lei”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Ca urmare a acestor controale, ANCOM a transmis 203 notificări şi a aplicat 511 avertismente şi 110 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2.428.000 de lei.
Suma constituie venit la bugetul de stat.
Piaţa comunicaţiilor electronice
Pe piaţa de comunicaţii electronice, în anul 2018 ANCOM a efectuat 2.728 de acţiuni de control, contravenienţii primind 203 notificări, 391 de avertismente şi 89 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 2.304.500 de lei.
Autoritatea a aplicat societăţii Telekom Romania Mobile Communications SA în anul 2018 cea mai mare amendă de pe piaţa de comunicaţii electronice, în cuantum total de 1.100.000 de lei, din care 600.000 de lei pentru indisponibilitatea reţelei ca urmare a celui mai grav incident de securitate înregistrat pe piaţa comunicaţiilor electronice din România şi 500.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a păstra log-urile de reţea la nivelul de granularitate prevăzut în licenţă.
19 amenzi contravenţionale în cuantum total de 155.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de telefonie, în principal pentru încălcarea obligaţiilor privind portabilitatea numerelor şi serviciile de roaming.
Un număr de 26 de amenzi contravenţionale în cuantum total de 240.000 de lei au fost aplicate de ANCOM şi furnizorilor de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV). Principalele sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condiţiilor cuprinse în autorizaţiile tehnice (RTV). Dintre acestea, 7 amenzi contravenţionale, în cuantum total de 165.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea obligaţiilor de acoperire specificate în licenţele de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru.
Furnizorii de reţele de tip CATV au fost sancţionaţi cu 33 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 237.500 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţia generală.
De asemenea, 9 amenzi în valoare totală de 72.000 de lei au fost aplicate operatorilor de radiocomunicaţii. Neregulile cel mai des întâlnite în cadrul acestor controale au constat în nerespectarea prevederilor din documentele de autorizare (licenţe de utilizare a frecvenţelor şi autorizaţii de asignare a frecvenţelor), precum şi cele referitoare la operarea staţiilor de radiocomunicaţii.
n anul 2018, ANCOM a finalizat o amplă campanie de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puţin 98% din populaţia României de către operatorii Orange, Vodafone şi Telekom, care aveau această obligaţie prevăzută în licenţele de utilizare a spectrului radio obţinute în urma licitaţiei din 2012. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, societatea Telekom România Mobile Communications a fost sancţionată cu o amendă în cuantum de 500.000 de lei, iar Vodafone Romania şi Orange România cu avertisment.
În paralel cu această campanie, a mai fost desfăşurată o campanie pentru determinarea gradului de acoperire cu servicii de comunicaţii electronice mobile în zonele de frontieră şi una pentru verificarea acestuia pe drumurile naţionale şi judeţene din întreaga ţară.
Piaţa echipamentelor radio
Pe piaţa echipamentelor radio ANCOM a efectuat 745 de controale, în urma cărora au fost aplicate 65 de avertismente şi 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de 63.500 de lei.
Cea mai mare amendă a fost în valoare de 25.000 de lei si a fost aplicată societăţii Glass Protection SRL, într-un caz de publicitate şi punere la dispoziţie pe piaţă a unor echipamente de bruiaj (jammere) care produc interferenţe prejudiciabile în spectru, deoarece acestea sunt interzise pe teritoriul României.
Piaţa serviciilor poştale
ANCOM a efectuat în anul 2018 un număr de 395 de acţiuni de control, fiind aplicate 55 de avertismente şi 7 amenzi contravenţionale, în cuantum de 60.000 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.
Cea mai mare amendă aplicată pe piaţa serviciilor poştale, în cuantum de 25.000 de lei, a fost aplicată Companiei Naţionale Poşta Română, pentru nerespectarea condiţiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondenţă internă.
În cazul celorlalţi furnizori de servicii poştale, principalele nereguli au constat în neavizarea trimiterilor poştale, neinscripţionarea trimiterilor poştale cu data depunerii acestora în reţeaua poştală şi modificarea tarifelor încasate între momentul acceptării şi livrării trimiterilor, nerespectarea dispoziţiilor legale a ofertelor comerciale publicate pe site-urile proprii şi nerespectarea termenului de păstrare a trimiterilor poştale după avizarea destinatarilor.
Citește și:
EXCLUSIV Șefa ANAF și-a îngropat afacerea de pe urma căreia trăia! Mutarea pe care a făcut-o în ziua în care a fost numită la butoane
Pactul făcut de Carmen Dan! Revenire spectaculoasă! Cine a fost numit într-o funcție-cheie
Pericol mare! Alertă de zahăr cu probleme în România! Solicitare de urgență a gigantului care l-a vândut













