Cei care au încheiat un contract de ucenicie sau de stagiu vor putea să beneficieze la cerere de niște bani, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.
Tot el a mai zis că în acest mod a fost adoptată o hotărâre de Guvern ce constă în normele de aplicate a Ordonanței 60/2018.
"E acel act normativ care se referă la subvenţii pentru angajatori, dar şi pentru şomerii care se angajează. (...) Angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 de lei pe lună. Suma acordată anterior era de 1.125 de lei în cazul ucenicilor şi 1.350 de lei în cazul absolvenţilor", a explicat Barbu, la Palatul Victoria.
Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, conform purtătorului de cuvânt
"În prezent, acesta este de 500 de lei. Astfel că subvenţia nu poate depăşi 2.000 de lei. Iar cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 la 1.000 de lei în situaţia în care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă de cel puţin trei luni. Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranşe, 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea acesteia şi 50% în luna următoare expirării perioadei de trei luni la angajare", a precizat Nelu Barbu.
Vezi și
Ce pensie avea torționarul Ioan Ficior, cel care a decedat în închisoare, miercuri
SURSE! Nu mai sunt bani de salarii și pensii??! Guvernul a început operațiunea „marea recuperare”
Este oficial! Cine va primi un spor salarial de 15%
Angajatorii vor avea parte de un beneficiu! Despre ce este vorba
Trending

19 febActual
Bărbații pe care Adriana Georgescu îi are pe catastif. Apar tot mai multe nume importante în cazul avocatei PNL

19 febActual
Funcția grasă a nevestei lui Radu Tudor, de la Antena 3 CNN. Irina ocupă o poziție strategică la Ministerul Afacerilor Externe

19 febPolitica
Investiția din Craiova cu care se mândrește Lia Olguța Vasilescu este finalizată. Locuitorii vor putea să folosească spațiul public chiar de zilele acestea

19 febPolitica
Nicușor Dan explică eroarea făcută de Donald Trump la Washington după ce a fost numit „prim-ministru” în loc de președinte

19 febActual
Nicușor Dan susține planuri lui Donald Trump în cel mai fierbinte loc al lumii: Această întâlnire este importantă

19 febEntertainment
Vedeta Digi 24 a fugit la Antena 1. Televiziunea familiei Voiculescu investește masiv în transferuri importante

19 febActual
Lidl face experimente în magazinele sale. România nu beneficiază de noul concept al retailerului german

19 febExclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

19 febActual
Minerii iau cu asalt Capitala. Măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan au produs nemulțumirea ortacilor

19 febActual



