Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat, de la începutul lunii aprilie, peste 670 de operatori economici care comercializează legume şi fructe, 78 la sută dintre aceştia fiind sancţionaţi. S-au verificat aproape cinci sute de tone de produse, iar 60 de tone nu se încadrau în prevederile legale, conform News.ro.
ANPC a verificat, de la începutul lunii aprilie, operatorii economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.
”Au fost controlaţi 678 operatori economici, dintre care la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare. A fost verificată o cantitatea 487 tone fructe şi legume proaspete din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale”, a transmis, vineri, ANPC.
Ca urmare a deficienţelor constatate, s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei, produse improprii consumului uman. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 135 tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.
Au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale, în valoare de 1.723.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Inspectorii au depistat fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ, dar şi produse alterate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului. sunt respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calilatea I.
În plus, inspectorii au găsit legume şi fructe fără etichete,dar şi produse din afara României la care nu s-au găsit informaţii în limba româna privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), ţara de origine.
Unii comercianţi vindeau legume şi fructe preambalate, cantitatea reală fiind mai mică ecât cea inscripţionată pe etichete. De exemplu, s-au găsit cartofi albi, plasă 2 kg, daar produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală - 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame.
”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel că până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor”, a mai transmis ANPC.
Citește și:
Ipoteză-dinamită! Mutarea la închidere pe care o va face Klaus Iohannis, după ce PSD a anunțat că îl execută pe Tudorel Toader
SURSE După ultimatumul dat de Liviu Dragnea, ANPC ar face o mutare total neașteptată: ‘E prima dată când se întâmplă una ca asta’
Vești importante pentru pensionari! Ce se întâmplă cu pensiile
ANPC merge la rupere! Majoritatea operatorilor care vând fructe și legume amendanți
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



