Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dă o nouă lovitură românilor. Instituţia care are cei mai bine plătiţi angajaţi din ţara noastră pregăteşte o creştere de aproape 25% a taxelor pentru firmele pe care le reglementează.
Asta se poate reflecta în buzunarele tuturor. Cei de la ANRE au şi publicat proiectul de ordin privind aprobarea tarifelor percepute în anul 2018 opreratorilor din piaţă, iar în unele cazuri, tariful este substanţial mai mare decât cel perceput pentru acest an. În unele cazuri, ajunge şi la 25%, conform economica.net.
“Titularii licențelor acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea de activități comerciale în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare au obligația de a plăti anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească după cum urmează:
a) pentru persoana juridică titulară de licență, contribuția care se percepe este egală cu 0,1% din cifra de afaceri realizată de aceasta în anul 2017 din activitățile comerciale ce fac obiectul licențelor pe care le deține, dar nu mai puțin decât contribuția minimă de 3.125 lei, cu excepția persoanei juridice prevăzute la lit. b.
Vezi și Inedit! Cum arăta mașina preferată a Regelui Mihai și ce s-a ales de ea-Costa un milion de dolari
b) pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice cu puterea electrică instalată mai mică sau egală cu 1 MW şi puterea termică instalată mai mică sau egală cu 1 MW la data de 31.12.2017, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 315 lei, prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (4) din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei 12/2015, cu modificările și completările ulterioare”.
Procentul de 0,1% este cu 25% mai mare decât procentul perceput în acest an, stabilit la finalul anului trecut, prin ordinul ANRE nr 118/2016. În cazul de la litera a), contribuţia anuală era de 0,08% din cifra de afaceri, iar contribuţia minimă, stabilită acum la 3.125 de lei, era de doar 2.500 de lei. Deci o creştere tot de 25%. Inclusiv micii producători sunt afectaţi de aceste creşteri.
"Pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, cu puterea electrică instalată la data de 31.12.2017 mai mare decât 1 MW și mai mică sau egală cu 5 MW și care nu deține capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 3.125 lei”, scrie în proiect.
Vezi și Mare ATENȚIE! Până la 20 decembrie, toți salariații din România sunt OBLIGAȚI să facă asta!
Deci mai mare tot cu 25%, dat fiind că tariful vechi era de 2.500 de lei. Pentru persoana juridică deținătoare exclusiv a unei licențe pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, cu puterea electrică instalată la data de 31.12.2017 mai mare decât 5 MW și mai mică sau egală cu 10 MW și care nu deține capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, contribuția care se percepe în anul 2018 este egală cu 7.500 lei”, scrie în proiect.
Taxa veche era de 6.000 de lei, deci avem tot o creştere de 25%. ANRE spune că a recurs la o asemenea măsură pentru că trebuie să cumpere calculoare şi softuri şi că trebuie să facă provizioane pentru procese. “Pentru anul 2018, ANRE estimează o creștere a cheltuielilor de funcționare cauzată, în principal, de necesitatea constituirii provizioanelor pentru despăgubiri civile solicitate de părți, pentru care instanța a dispus introducerea în cauză a ANRE ca parte responsabilă civilmente, precum și necesitatea achiziționării unor produse hardware și software necesare pentru securizarea și dezvoltarea sistemului informatic al ANRE”, scrie în nota de fundamentare a proiectului.
Vezi și ALDE vrea să pună o casieră fără experiență la conducerea Rompetrol! Cine este aceasta
Fostul şeful ANRE, Niculae Havrileţ, a încasat, în 2016, un salariu de 560.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 10.300 de euro pe lună, la un curs de 4,5 lei pentru un euro. Vicepreşedintele Emil Calotă a încasat, în acelaşi an, 492.400 lei, adică 9.100 de euro pe lună. Salariile angajaţilor ANRE pleacă de la 2.500 de euro pe lună, net, iar acum instituţia este condusă de fostul parlamentar PSD, Dumitru Chiriţă.
ANRE pregătește o nouă lovitură: Cine vor fi cei afectați
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

19:24Social
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

18:43Social
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

16:44Social



