Primul episod din sezonul cu numărul opt iUmor, difuzat aseară, în intervalul 19:59-22:50, la Antena 1, a fost lider detașat de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.
Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, premiera iUmor, difuzatã asearã în intervalul 19:59-22:50, s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 7.3 puncte de rating și 22.9% cotă de piață, în timp ce Pro TV ocupa poziţia secundã, cu o medie de 5.3 puncte de rating şi 16.6% cotă de piaţă.
Lider absolut de audienţã şi la nivelul publicului din mediul urban, premiera show-ului jurizat de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac a înregistrat o audiență medie de 6.9 puncte de rating și 16% cotă de piață, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã şi de Kanal D cu 5.2 puncte de rating şi 12.1% cotã de piaţã. În minutul de aur, 20:37, aproape 1.800.000 de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.
Ierarhia se pãstreazã şi la nivelul întregii populaţii a țării, Antena 1, cu iUmor, ocupând prima poziţie în topul audientelor, cu un rating mediu de 7.2 procente şi 15.5% cota de piaţã, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã tot Kanal D cu 6.7 puncte de rating şi 14.4% cotă de piaţã.
Printre surprizele pe care noul sezon le-a pregătit nu doar telespectatorilor, ci si juraţilor emisiunii, se numără şi invitatul special al primei ediţii, actorul și stand-upper-ul Bogdan Mălăele, fiul lui Horaţiu Mălăele. Bogdan nu face de foarte mult timp stand-up, dar a reușit aseară să îi ridice în picioare pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, care nu s-au oprit din laudele la adresa acestuia. “E o povară uriașă să fii fiul unui mare actor, mai ales al unui geniu al comediei. Este unul dintre cele mai bune momente ale unui invitat special pe scena asta”, au fost cuvintele lui Mihai Bendeac după momentul foarte bun al lui Bogdan Mălăele pe scena iUmor.
Ștefania Costache a fost la prima sa prezență pe o scenă și prima oară când a făcut stand-up și a reușit să le atragă atenție juraților încă de la apariția sa pe scenă. Mihai Bendeac o cunoștea de dinainte, dar chiar și Delia s-a bucurat la numărul său și o vede cu șanse mari în marea finală: “Ai fost fantastică! Felicitări din suflet și ai toate calitățile necesare pentru a fi aici pe scenă în finala iUmor!”.
Tk Jiang, concurentul venit tocmai din Singapore, s-a apucat de magia digitală în urmă cu doi ani când în urma unui incident neplăcut în care casa i-a luat foc, a rămas și fără toată recuzita pentru numerele sale de magie. A fost prima oară în cele opt sezoane iUmor când pe scenă a fost un număr de magie digitală. “Sunt impresionat, acestea sunt singurele mele cuvinte acum”, a spus Mihai Bendeac complet uimit de ceea ce a reușit TK Jiang pe scenă.
Alin Bourașu a venit cu o serie de ghicitori pentru jurații iUmor, lucru care nu a fost apreciat de Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, astfel că a plecat de pe scenă fără niciun Like. “Când glumele devin ghicitori, noi ne pierdem sensul”, a spus Cheloo.
Anghel Constantin, luptător MMA, jiu jitsu, grappling, decorează și torturi și a venit la iUmor cu o poezie sub formă de roast la adresa celor care se dau ceea ce nu sunt. A obținut 3 Like-uri, dar l-a și impresionat de Cheloo: “Cu puțin efort ar putea să pună această poezie pe ritm de rap. Ceea ce a scris este foarte sincer, foarte bine, dă dovadă de observație fină, știu că dacă mai lucrează în această direcție chiar o să scrie foarte bine peste mulți ani. Umorul extrem este umorul pe care îl apreciez cel mai mult”.
Violeta Niculae a uimiti jurații cu aptitudinea pe care o are la vârsta de 60 de ani! “Pentru unele persoane sunt cam ciudățică”, a spus concurenta despre cum este privită din exterior. Cheloo a susținut-o pe concurentă: “Mi se pare un act de curaj, trebuie să lăsăm la o parte ideile preconcepute, prejudecățile, ipocrizia dăunătoare artei”.
Vlad Șchiopu, în vârstă de doar 16 ani, a făcut deliciul publicului atunci când a început să danseze pe scena de la iUmor. I-a uimit pe Delia și Mihai Bendeac prin dezinvoltura și mișcările sale unice de dans. Deliei i-a plăcut atât de mult, încât și-a dorit să îl mai vadă dansând pe încă o melodie: “Nici măcar un coregraf care și-a dat licența pe dans contemporan nu s-a gândit vreodată la mișcările astea. Vlad a fost senzațional, este o minune!”.
În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Concurenții vor avea parte de o surpriză și în acest sezon: maneta. Aceasta are rolul de a împiedica un concurent să se întoarcă pe scena de la iUmor în sezoanele ce vor urma și poate fi folosită de către fiecare jurat o singură dată pe sezon!
Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!
Vezi și
EXCLUSIV Susținere totală pentru un cunoscut șef de la ANPC: Gabriela Firea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu își dau mâna
EXCLUSIV Guvernul Orban instalează un personaj controversat într-o funcție-cheie: Pagubă de 1 milion de euro
Predoiu aproape 'călcat în picioare' de către procurori
Antena 1 a dat lovitura! iUmor a rupt norma
Autor: Constantin Stoica, redactor
Publicat: 23-02-2020 11:29
Trending

07:30Economie
BCE aprobă trecerea la euro digital din ianuarie 2027. Cum va funcționa noul sistem dorit de UE

14:30Economie
Fără bilete la STB în București. Primăria Capitalei analizează scenariul în care călătorii ar putea circula gratuit

16:30Economie
Facturile românilor la curent, de 3 ori mai mari. Când s-a produs majorarea de preț care se simte mai ales în marile orașe

20:00Economie
Alimentul de la Lidl, rechemat de urgență. ANSVSA a anunțat că înghețata este contaminată

11:00Entertainment
Mihai Jurca, demisia momentului din televiziune. Mesajul cunoscutului prezentator, fiul Romicăi Jurca, la plecarea după 21 de ani pe post

07:00Economie
„Tăticul” Lidl, o nouă idee de business. Pe 21 iulie deschide afacerea cu 3.500 de angajați, zona pe care a ales-o este strategică

06:30Horoscop
Horoscop financiar 15 iulie 2026: Zodiile care primesc bani

15:01Social
Pensie suspendată pentru seniorii din România care fac aceste greșeli. Nu contează că dosarul fusese aprobat

10:30Economie
Cine deține Dristor Kebap. Restaurantul cu produse orientale raportează venituri în creștere cu 43% în prima jumătate a anului

13:30Actual
Satul românesc de care turiștii din Cehia s-au îndrăgostit. Părea condamnat la dispariție acum două decenii, dar acum a renăscut
Articole Similare

15:01Social
Pensie suspendată pentru seniorii din România care fac aceste greșeli. Nu contează că dosarul fusese aprobat

11:30Social
Indemnizație de șomaj 2026. Cum se calculează și în ce condiții poți încasa banii de la stat

14 iulSocial
Indemnizația pentru victimele Mineriadei va depăși salariul multora. Vor primi și loc de veci și multe alte beneficii, din 2027

14 iulSocial
Cât a ajuns ajutorul de înmormântare acum, după ce a crescut salariul minim. Condițiile pentru a intra în posesia banilor

14 iulSocial



