firea 2

sursa foto:  Facebook

Anunț de ultim moment al primarului Gabriela Firea! Decizie importantă

Primăria aflată în subordinea edilului Gabriela Firea a luată o decizie importantă joi, 17 august.

„„Vom depune eforturi pentru ca această prelungire a termenelor care nu ne poate fi imputată să fie recuperată în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, astfel încât termenul de livrare a autobuzelor să nu fie afectat. Acest demers este în interesul bucureștenilor, care în urma acestei achiziții vor avea parte de o ameliorare semnificativă a condițiilor de călătorie cu mijloacele de transport în comun”, a declarat primarul Firea, conform unui comunicat de presă.

Primăria Capitalei a reluat, joi, licitația referitoare la înnoirea parcului auto al RATB cu 400 de autobuze noi Euro 6. Astăzi, 17 august 2017, anunțul de participare a fost urcat în SEAP, la ora 14.48 și a fost acceptat de ANAP la ora 15.34.
Noul calendar de achiziție este următorul: 21 septembrie 2017, ora 16.00-termen limită pentru primirea ofertelor, 16 octombrie 2017, ora 18.00-data limită de evaluare a ofertelor, se arată în documentul citat.

„Ca urmare a deciziei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) din data de 14 august 2017, ora 16.00 – termenul limită inițial de depunere a ofertelor – , de a anula automat această licitație din cauza unei disfuncționalități tehnice, cauzate de nepreluarea completă în sistem a informației privind prelungirea perioadei de depunere până pe 16 august 2017, ora 16.00, din cauza zilelor libere de Sf. Maria (14 și 15 august), Primăria Capitalei este nevoită să reia procedura de achiziție.

Facem precizarea că, încă din data de 8 august 2017, Primăria Capitalei prin Direcția Achiziții a publicat în SEAP și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) un anunț de tip erată prin care termenul de depunere a ofertelor era prelungit până în data de 16 august 2017, ora 16:00.

Cu toate acestea, miercuri, 16 august 2017, SEAP a înștiințat PMB că licitația a fost anulată automat încă din data de 14 august 2017 deoarece, în afara de publicarea pe site a anunțului de prelungire a termenului, era necesară și o operațiune manuală de modificare a datei limită de depunere din 14 august ora 16.00 în 16 august ora 16.00.

Subliniem faptul că această instrucțiune nu se regăsește clar explicată în Manualul de utilizare al platformei SEAP pentru autoritățile contractante, disponibil pe site-ul www.e-licitatie.ro. Mai mult decât atât, nu constituie o etapă obligatorie în derularea operațiunilor de publicare a anunțurilor, ca dovadă că atât SEAP, cât și JOUE au publicat anunțul de prelungire a termenului.

Din consultările pe care le-am avut cu reprezentații Agenției pentru Agenda Digitală a României ni s-a comunicat că s-a luat act de această situație și că, în noul sistem electronic de achiziții publice (SICAP) care este în implementare, cu perspectivă de a deveni funcțional în luna octombrie 2017, astfel de modificări vor fi operate automat în sistem, fără intervenție manuală.

15 companii, în ordinea depunerii ofertelor – SC ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, EVW HOLDING SRL, BMC TRUCK AND BUS SA, MHS TRUCK AND BUS SRL, MERCEDES BENZ ROMANIA SRL, BRIARI`S IND SA, SC MLD GUNS SRL, MEGAROSA TRADE SRL, ECOPEL SRL, SOLARIS BUS&COACH SA, SC NERA CAROSERII SRL, SC BEST ACHIZITII SRL, KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET AS, THOREB INFORMATION SYSTEMS, MAN TRUCK&BUS AG – au încărcat parțial ofertele încă din data de 14 august 2017, lăsând componenta financiară pentru ultima zi (16 august 2017 – noul termen publicat), conform cutumei în cazul unor astfel de licitații internaționale. Însă, în data de 16 august, ofertanții au constatat că licitația a fost anulată automat și nu mai au posibilitatea să încarce oferta financiară.

Ca urmare a acestui viciu tehnic al SEAP, Primăria Capitalei este nevoită să reia procedura de licitație pentru achiziționarea celor 400 de autobuze, documentația rămânând aceeași”, anunță Primăria București.

Vezi și Detaliu nespus! Ce nu știai despre omul care l-a readus pe Florian Coldea în sistem

Inspectorii ANAF amenință! Ce se va întâmpla în această toamnă

Toți conducătorii acestor modele de mașini sunt vizați! Ce trebuie verificat urgent

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare