Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 2 martie 2020, demarează Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020.
Cererile Unice de Plată se vor depune la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2020.
Fermierii vor depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!
Ca în fiecare an APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene.
România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:
- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
În Campania 2020, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: https://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.
Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.
Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.
În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, https://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2020 și la Centrele județene/locale APIA.
Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.
Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.
Vezi și
E scandal mare în Ministerul de Interne! Marcel Vela, în fața procurorilor!
Dreapta-împrejur! Marea plecare din sistem
EXCLUSIV O mare mascaradă?! S-a confirmat dezvăluirea lui Coarnă. ‘Vela încearcă să-și facă imagine publică și pe coronavirus’
Anunț de ultimă oră! Începe luni, 2 martie 2020
Autor: Constantin Stoica, redactor
Publicat: 28-02-2020 12:15
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febEntertainment
Odată vedetă la Acasă TV, Mircea Solcanu trăiește din indemnizație, pensie și munca la radio. Prietenii sunt cei care îl mai ajută financiar
Articole Similare

06 febSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febSocial
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febSocial



