După schimbarea conducerii ANAF, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a anunțat că au existat rezultate foarte bune.
„La ANAF, după schimbarea conducerii, iată că rezultatele sunt foarte bune. În luna iunie există o depășire de plan la ANAF. Mică, dar este depășire de plan. Până la final de an se recuperează ceea ce a avut doamna președinte Călugăreanu ca și mandat foarte clar. Deci lucrurile se schimbă la ANAF. Va fi și acolo o schimbare radicală”, a afirmat Eugen Teodorovici.
Pe 3 iunie, Mirela Călugăreanu a înlocuit-o pe Mihaela Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)l. Mirela Călugăreanu, preşedinte al ANAF, este principala responsabilă pentru Formularul 600, care a generat panică printre români la începutul anului 2018. Mirela Călugăreanu a fost desemnată, pentru prima dată, şef la ANAF în luna iulie a anului 2017, după ce fostul premier Mihai Tudose l-a demis pe Bogdan Stan.
Lipsa specialiștilor îi costă și pe patronii care plătesc mai mult pentru angajați, chiar dacă aceștia nu sunt performanți, dar îi costă mai mult și pe consumatorii finali care ajung să accepte orice servicii doar pentru că sunt singurele disponibile. Adrian Vascu, realizator Veridice, explică:
„Concret, cauți un electrician pentru că vrei să înlocuiești instalația electrică de acasă și angajezi o echipă specializată. Doar că din toată echipa, unul singur este electrician cu o calificare, restul sunt oameni care «au furat meserie». Când afli acest lucru? Când ai aerul condiționat pornit și pui și fierul de călcat în priză și sare siguranța pentru că legăturile au fost făcute prost.
Ai plătit mai puțin pentru că nu erau toți electricieni? Nu, din contră! Ai plătit mai mult decât în mod normal pentru că doar pe ei i-ai găsit disponibili și, cum cererea e mare, și tarifele lor sunt pe măsură pentru că știu că oamenii vor plăti.
De ce am ales exemplul cu electricienii? Pentru că deficitul de personal în sectorul lor este atât de mare încât patronii spun că au dus salariile nete la 1500 de euro doar pentru a avea cu cine să onoreze contractele. Lipsa specialiștilor este costisitoare pentru patroni, este costisitoare și pentru clienți, este costisitoare pentru economia țării. Un studiu recent arată că România pierde anual 6% din PIB doar pentru că nu are destui meseriași. Un alt studiu făcut la nivel global pune România pe locul doi la capitolul dificultății cu care firmele reușesc să atragă personalul de care au nevoie.”
Schimbările climatice provocate de influenţa omului ar fi stat la originea valului de căldură extremă consemnat luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,5 grade Celsius, cu 4 grade Celsius peste temperaturile maxime obişnuite în acea perioadă a anului, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un studiu citat de Reuters.
„Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o creştere abstractă a temperaturii medii la nivel mondial, ci o diferenţă ce poate fi simţită la ieşirea afară pe timp de caniculă”', a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător-şef în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda, unul dintre autorii studiului, potrivit Agerpres.
Vezi și
În plin scandal pe banii TNB, apare un document nuclear! Ce salariu are, în realitate, Ion Caramitru
S-a aflat! Cine ar putea fi noul ministru de Interne
Denunțuri pe bandă rulantă cerute de Carmen Dan! Amenințări cu cătușe în MAI
Anunț făcut de Eugen Teodorovici! 'Lucrurile se schimbă la ANAF'
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



