Lucian Șova, a făcut un anunț la audierile din comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, în legătură cu segmentul de autostradă urbană.
"Sectorul Autostrăzii 3 este în lucru în vederea asigurării joncţiunii cu Şoseaua Petricani cu municipiul Bucureşti. Deşi termenul de dare în folosinţă a fost depăşit - ar fi trebuit să fie 1 septembrie - s-a făcut majoritatea lucrărilor mari. Apreciez că în cursul lunii noiembrie acest segment de autostradă va putea fi folosit. Deja se lucrează. Am obţinut toate autorizările din partea Primăriei Generale pentru efectuarea de lucrări în proximitatea carosabilului la Şoseaua Petricani. Au o lună de zile autorizaţie să-şi ocupe una din benzile de circulaţie în vederea realizării acestor lucrări", a precizat Şova.
Șova a mai precizat că a solicitat ca CNAIR sa supravecheze termenele de execuție.
"Am solicitat CNAIR - nu numai cu privire la acest obiectiv, ci la toate obiectivele - să monitorizeze foarte atent termenele de execuţie şi încadrarea în aceste termene în vederea calculului de penalităţi conform contractelor pe care le au, în ipoteza în care nu există motive temeinice de acordare de extensii de timp. Monitorizez acest lucru într-o legătură directă, zilnică, cu conducerea CNAIR, astfel încât interesele statului român, atâtea câte pot fi apărate prin contractele pe care le avem cu antreprenorii, să fie apărate foarte bine. Nu mai poate nimeni din cei care lucrează astăzi pe şantierele de autostrăzi să reclame faptul că există vreun motiv imputabil statului român pentru nerealizarea în termen a lucrărilor", a subliniat ministrul.
Vezi și
Ieri a intrat în vigoare! La ce au interzis FARMACIILE-Pot încasa amenzi de până la 100.000 de lei
Realitatea TV nu este singura televiziune cu datorii! Suma uriașă pe care o datorează PRO TV statului român
Cine este, de fapt, Marian „Ceaușescu”, celebrul protestatar #Rezist care l-a apostrofat pe Valer Dorneanu – I s-a adus aceeași acuzație ca lui Nicolae Ceaușescu
Anunț făcut de Lucian Șova! O să se circule în curând pe această autostradă
Trending

03 noiPolitica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

03 noiEntertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

03 noiPolitica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

03 noiSocial
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

03 noiSocial
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

03 noiPolitica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

03 noiEntertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

03 noiEconomie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

03 noiEntertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

03 noiSocial
Toți românii cu carduri de sănătate trebuie să știe. Se întâmplă în noiembrie, ce a anunțat CNAS

03 noiSocial
Rezidențiat 2026. Aproape 10.000 de candidați vor susține examenul pe 15 noiembrie. Concurența la Medicină Dentară și Farmacie

03 noiSocial
De ce nu ai căldură sau apă caldă în București. Zonele cu probleme, conform Termoenergetica

03 noiSocial
Nu toate rudele lasă case și bani, altele îți dăruiesc datorii. În ce condiții poți fi obligat să le achiți

03 noiSocial



