Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a făcut noi declarații miercuri, la Găești, județul Dâmbovița. Sorina Pintea a fost întrebată espre alimente nesănătoase, precum margarină sau mezeluri, care se dau copiilor la unele grădiniţe.
„Este un ordin, 1563 din 2008, care reglementează alimentele interzise şcolarilor şi preşcolarilor. Acest ordin este coroborat cu un ordin din 1995 şi cu unul din 2001 care reglementează întreaga activitate a unei grădiniţe. Teoretic, la sesizări, inspecţia din cadrul DSP-urilor poate să verifice aceste aspecte, să dea amenzi şi chiar să meargă până la închiderea acestor grădiniţe”, a spus Sorina Pintea.
Ministrul a adăugat că există şi controale tematice, dar că se pot face sesizări, iar cu privire la acestea autorităţile vor demara acţiuni de verificare.
„Din ceea ce ştiu eu, au fost aplicate sancţiuni, nu într-o valoare mare. Sancţiunea pentru persoane fizice este între 1.000 şi 2.000 de lei, iar pentru persoane juridice între 5.000 şi 10.000 de lei. Dar, de regulă, există controale tematice şi atunci bănuiesc că toată lumea se pregăteşte. Ştim foarte bine cum merg lucrurile, dar când se fac sesizări se verifică punctual. Nu au fost aşa multe sesizări şi cuantumul amenzilor nu a fost atât de mare”, a mai precizat Sorina Pintea, potrivit agerpres.ro
Vezi și
SURSE Lovitură pentru Klaus Iohannis, înainte de alegeri! Mișcarea făcută de #Rezist
Veste bună! Se schimbă o lege cheie care îi vizează pe toți românii
Alertă De azi, e obligatoriu! Modificare-cheie în privința salariaților din România
Anunț făcut de ministrul Sănătății! 'Au fost aplicate sancţiuni, nu într-o valoare mare'
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși
Articole Similare

14 minute în urmăSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

43 minute în urmăSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

circa 2 ore în urmăSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



