Potrivit unor surse din interior, Traian Băsescu a fost validat în Colegiul Național al PMP pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai. Acesta s-a aflat printre primii trei. Deși a fost votat de membrii PMP, fostul președinte al partidului a afirmat că nu a luat încă o decizie și că urmează să se consulte cu soția, care nu îl mai vrea plecat.
“Astăzi a fost prima discutie în Colegiul Național legată de definitivarea listei. Mâine seară (marți seară) la ora 19:00 Colegiul se va întâlni din nou pentru votul definitiv pe lista definitivă cu care vom merge în europarlamentare. Pe listă vor trebui să se afle toți președinții de organizații, pe lista până la 33 plus lista de supleanți. Mai am un <partid> foarte important acasă, care are un cuvânt de spus și partidul ăla trebuie mulțumit și el. Vă pot spune că soția mea nu vrea să mă mai vadă plecat acum, la bătrânețe”, a declarat Traian Băsescu, întrebat dacă va accepta să candideze la europarlamentare, potrivit Mediafax.
Vezi și
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu face lumină! Cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale
Vești pentru șoferi! Cei care au permisul suspendat ar putea avea parte de acest beneficiu
Dezastru pentru șoferi! Puteți primi amenzi colosale pentru această faptă














