Consultantul politic Cozmin Gușă, a comentat în exclusivitate la Realitatea TV, despre ce se petrece pe scena politică în momentul de față.
”Doamna Kovesi se află la secția specială pentru ca să ne lămurească pe noi, pe toți românii, despre acele lucruri abominabile, care s-au petrecut la DNA Ploiești, plus alte episoade din mandatul domniei sale, dacă vorbim de DNA Oradea, DNA Brașov sau după cum se profilează și DNA Cluj. Întâmplător, cel care a reclamat-o este fostul prieten intim al doamnei Kovesi, Sebastian Ghiță. Eu nu am fost prieten nici cu doamna Kovesi, nici cu Sebastian Ghiță, în schimb doamna Kovesi, cu domnul Sebastian Ghiță, împreună cu domnul Coldea și cu domnul Maior, au fost prieteni. Lumea s-a prefăcut că uită despre aceste excese anti-justiție care s-au petrecut în perioada unei lupte anti-corupție pe care o doream cu toții și s-a transformat tot acest eveniment într-o telenovelă. O telenovelă în care niște oameni foarte prost sfătuți sau care nu au măsurat treburile, de la Tudorel Toader în jos, organizează acest gen de audieri care nu au alt rol în acest decât să îi creeze doamnei Koveși o foarte solidă platforma publică, în care nu se mai vorbește despre excesele unor procurori din subordinea domniei sale, ci se vorbește despre faptul că guvernarea PSDragnea ar pune-o într-o asemenea postură complicată și cât de răi sunt acești oameni”, a spus Cozmin Gușă.
Consultantul politic a lansat o ipoteză bombă în ceea ce privește candidatura la alegerile prezidențiale din această toamnă. Potrivit lui Cozmin Gușă, Laura Codruța Kovesi ar urma să candideze la șefia statului român împotriva lui Liviu Dragnea.
”Parchetul European pentru a cărui șefie doamna Laura Codruța Kovesi candidează, el va intra în pâine, dacă va intra în pâine, undeva în anul 2020, dacă nu 2021. Asta era un lucru foarte important pe care vă rog să îl înregistrați pentru că are legătură cu ceea ce voi spune acum și voi repeta. Eu cred, în ceea ce o privește pe doamna Laura Codruța Kovesi, că cei din fostul stat paralel sau dacă mai există să ne spună și nouă, au organizat un joc public de victimizare, un joc public care prin această victimizare, doamna Laura Codruța Kovesi capătă o valoare de întrebuințate electorală, un statut de prezidențiabil, pe care nu am nicio îndoială că-l va juca în această toamnă. Atenție! Fie că va câștiga competiția în șefia Parchetului European, fie că nu o va câștiga! În acest moment se organizeaza un joc de imagine pentru doamna Kovesi ca sa aibă posibilitatea să obțină un scor public foarte important. Cine va fi perdantul de serviciu? Exact președintele Klaus Iohannis. Ceea ce nu a înțeles Klaus Iohannis este faptul că nu mai este dorit ca președinte al României de către statul paralel. Primul candidat din statul paralel va fi doamna Koveși și al doilea candidat din statul paralel, care va accede în aceste condiții în turul doi, va fi Liviu Dragnea”, a precizat consultantul politic, informează stiripesurse.ro
Vezi și
Alertă de ultimă oră din Guvern! Va fi toleranță zero
Vești pentru români! Persoanele ce au lucrat în acest domeniu vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare
Surse Va fi măcel! Pe cine calcă pe bătături Olguța Vasilescu – Luptă aprigă în Guvern
ANUNȚ IMPORTANT! Unde va candida Laura Codruța Kovesi
Trending

17 sepSport
Dorința lui Helmut Duckadam s-a împlinit abia după moartea lui. Legendele de la Steaua București, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986, vor primi o indemnizație specială

17 sepSocial
500.000 de pensionari ar urma să dea banii îmbnapoi către stat. Recalcularea greșită le-a adus venituri pe care nu le meritau, pot fi executați silit

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepEconomie
Pensii ca în SUA pentru români. Cum funcționează și ce sume se oferă pentru seniori

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepEconomie
Dispare supraimpozitarea contractelor part-time. Ordinul a venit de la Ilie Bolojan, dar toate partidele susțin proiectul

17 sepEconomie
Ninge în România. Când vine prima zăpadă din această iarnă, meteorologii au venit deja cu o prognoză

17 sepEntertainment
Cele 4 crâșme românești care au ajuns să impresioneze străinii din întreaga lume. Sunt în top 100 la nivel de continent

17 sepEconomie
Ce este operațiunea F.O.C.U.S. pe care o începe ANAF. Ce români vor fi vizați de controale

17 sepEconomie
Lucrătorii de la Bosch cer sprijin de la UE, de frică să nu rămână șomeri. Cât de gravă este situația
Articole Similare

17 sepEntertainment
Ce primesc gratis concurenții de la Insula Iubirii. Antena 1 oferă o serie de avantaje pentru cupluri, dar și pentru ispitele masculine și feminine

17 sepEntertainment
Pe ce au cheltuit banii foștii concurenți de la Vocea României. Puțini au decis să folosească premiul de la PRO TV într-un scop constructiv

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Alocație micșorată pentru copii. Minorii ar putea pierde o parte din bani, conform unui proiect de lege

17 sepEntertainment



