Patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, a făcut un anunț uriaș! Gușă anunță că zeci de mii de oameni au făcut acest demers.
Șeful de la Realitatea le-a mulțumit celor 21.000 de oameni care și-au exprimat, în mai puțin de o săptămână, dorința de a se alătura Partidului Realitatea. În scurt timp, acesta va reveni cu mesaje punctuale privind organizarea partidului.
În scurt timp, vor fi organizate 5 departamente de activitate, care vor fi manageriate de către una sau mai multe persoane, care vor fi anunțate public în scurt timp. Aceste departamente vor funcționa sub forma unor forumuri de dezbateri, identificare de probleme, respectiv promovare de idei si soluții, până în momentul în care vor capata o formula instituționalizată, după legalizarea Partidului Realitatea, a spus Cozmin Gușă.
„Departamentele corespund unor domenii de activitate ce reclamă acțiuni și soluții urgente, după cum urmează:
1. Mass media
Oamenii din media, consultanți publici, vor milita pentru asigurarea libertății de exprimare publică, respectiv pentru protecția jurnaliștilor și a activității lor.
2. Economie
Oameni de afaceri și economiști vor analiză problemele acute ale mediului de afaceri românesc, ale capitalului național, vor identifica și propune public soluții urgente convergențe cu statutul nostru de economie de piață în spațiul euratlantic.
3. Școală
Profesori, învățători, studenți, elevi, părinți, vor identifica deficiențele și vor prezenta rezolvări posibile ale declinului educației românești.
4. Sănătate
Medici și pacienți vor semnala disfuncționalitățile din sistemul de asistență și tratament medical, iar oamenii cu experiență manageriala în sistemul de sănătate vor milita public pentru implementarea acestor soluții asumate de către noi.
5. Sport
Antrenori, sportivi, manageri din sport vor acționa în vederea redresării urgente a mișcării sportive din România, în bază experienței pozitive din carieră lor, respectiv a expertizei dobândite în activitatea lor internațională în țări ce domină azi sportul mondial.
Pe platformele de comunicare ale Realitatea vom comunică mereu în bază evenimentelor ce vor apărea ulterior, respectiv a sugestiilor viitorilor noștri militanți.
Va mulțumesc și va reamintesc prima noastră deviză: Partidul Realitatea, partidul fără fripturiști!”, a adăugat Cozmin Gușă.
Vezi și EXCLUSIV! Adevărată lovitură de teatru! Răsturnarea privitoare la sumele colosale plătite de Statul Român pentru operațiile de schimbare de sex
Lovitură puternică pentru Orange! Cum își înșela clienții
Anunț uriaș făcut de către Cozmin Gușă! Zeci de mii de oameni au făcut acest demers
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



