sursa foto:  gandul.ro

Arafat: ‘Noi trebuie să fim pregătiți. COVID-ul se va asocia cu gripa sezonieră și vom avea o perioadă dificilă’

Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat că ”activitățile care s-au reluat recent, campania electorală, alegerile, toate astea înseamnă anumite riscuri care pot să ducă la o creștere a numărului cazurilor în luna octombrie”.

„Ne aşteptăm ca în luna octombrie să vedem efectele bineînţeles la reluarea mai multor activităţi: şcoală, revenirea la locul de muncă, la birouri, chiar dacă acolo sperăm să se respecte regulile, să se transmită mai puţin în zonele respective. Activităţile care s-au reluat recent, campania electorală, alegerile, toate astea înseamnă anumite riscuri care pot să ducă la o creştere a numărului cazurilor în luna octombrie.
Aşa că noi trebuie să fim pregătiţi şi pentru acest lucru, dar şi pentru încă un lucru pe care l-am mai zis şi acesta este gripa sezonieră. Se va asocia COVID-ul cu gripa sezonieră în aceeaşi perioadă şi o să avem o perioadă dificilă pentru că persoanele vulnerabile pentru COVID sunt vulnerabile inclusiv în cazul gripei sezoniere şi de aici sfatul pe care l-am dat şi îl repetăm, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere”, a afirmat Raed Arafat, duminică la Antena 3.

El a precizat că există doze de vaccin antigripal care au fost cumpărate de către Ministerul Sănătăţii şi a menţionat că persoanele vulnerabile trebuie să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. 

“Există doze care înţeleg că au fost deja achiziţionate şi aduse de Ministerul Sănătăţii, deci persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, cu asta cel puţin elimină un risc chiar dacă nu e un risc eliminat total pentru că încă poţi să faci gripă, dar o faci într-o formă atenuată dacă eşti vaccinat. Şi bineînţeles respectarea regulilor de distanţare de protecţie, de igienă, care sunt regulile de bază care pot să ne ferească de a fi infectat cu acest virus la maxim”, a mai spus Arafat.

Citește și:

Cozmin Gușă, dezvăluiri incendiare despre fostul șef al SRI George Maior: ‘Face parte din Echipajul lui George Soros’

Revoltător! Fost șef de poliție, primit cu brațele deschise pe listele PNL, după ce a fost demis din cauza unui scandal între interlopi

EXCLUSIV Ciudatul caz al omului PNL, care face campanie pentru USR-PLUS! L-a șters pe Emi Pian de pe Facebook, după ce s-a zis că e rudă cu celebrul interlop

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare