Guvernul a modificat astăzi Legea salarizării unitare! O Ordonanță de Urgență a fost adoptată în acest sens. Mai multe rectificări au fost făcute.
Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat, miercuri, că Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind modificările la Legea salarizării convenite cu sindicatele de care vor beneficia angajaţi din Sănătate şi Educaţie.
„Astăzi, în şedinţa de Guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede anumite modificări şi completări ale Legii cadru 153/2017, cunoscută drept Legea salarizării unitare. Este vorba despre acele modificări agreate cu reprezentanţii sindicatelor şi managerii de spitale, aceste modificări au fost agreate în urma discuţiilor pe care premierul şi miniştrii de resort le-au avut cu reprezentanţii managerilor şi reprezentanţii sindicatelor", a precizat Nelu Barbu.
Acesta a menţionat că în domeniul sănătăţii actul normativ prevede mai multe clarificări.
„În primul rând, vorbim despre introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie au fost mai mici decât drepturile salariale nete plătite în luna februarie 2018. Aceste corecţii vor acoperi diferenţa şi vor fi actualizate în funcţie de evoluţia drepturilor salariale individuale stabilite, potrivit legislaţiei în vigoare", a dezvăluit Nelu Barbu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că, tot în domeniul sănătăţii, OUG stabileşte „scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30% pe ordonator de credite în condiţiile în care gărzile reprezintă un element obligatoriu în asigurarea continuităţii asistenţei medicale de urgenţă", informează Agerpres.
„De asemenea, mai prevede acest act normativ, unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul ambulanţă al municipiului Bucureşti-Ilfov să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază. Practic, se creează posibilitatea prin această modificare a depăşirii procentului stabilit de ordinatorul principal de credite pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă. De asemenea, stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director de îngrijiri, asistent şef serviciu de ambulanţă şi asistent medical şef în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent şef, respectiv asistent medical principal cu studii superioare", a declarat Barbu.
Reprezentantul Guvernului a adăugat că în domeniul educaţiei OUG prevede, între altele, „acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar şi corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia director casa corpului didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar".
Vezi și Investiție uriașă! Lidl a semnat actele! Ce deschide în România – Va fi al doilea ca mărime din Europa
EXCLUSIV! Acuzații grave la adresa noului procuror șef DIICOT! De ce ar fi acesta vulnerabil
EXCLUSIV! Ce va face celebrul comisar Traian Berbeceanu cu banii câștigați din procesul cu fostul șef SRI Alba? „Rămâne fix așa cum am promis”
Astăzi a fost modificată Legea salarizării! Ce rectificări au fost făcute
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



