Mugur Isărescu a anunțat că la anul, în luna mai, intenționează să se pensioneze. Acesta este la conducerea Băncii Naționale a României încă din anul 1990. Acum că și-a anunțat plecarea, spiritele încep să se agite și mai mult.
Întrebat, la RFI, cum justifică noua creştere a dobânzii de politică monetară, conslierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a spus că o bancă centrală apasă pe pedala dobânzii de politică monetară de câte ori trebuie să se confrunte cu inflaţia: "Dacă inflaţia se duce prea jos, lasă dobânzile în jos, adică pune în calea inflaţiei un leu ieftin. Dacă inflaţia urcă prea sus, atunci în calea inflaţiei apare un leu scumpit printr-o creştere a dobânzii de politică monetară. La începutul lunii aprilie a crescut acciza la tutun. Avem şapte milioane de fumători în România. Cheltuielile de consum în sfera alcoolului şi tutunului sunt foarte mari. O creştere a accizei determină brusc o creştere a preţurilor. Mai departe, au fost, de asemenea, cereri de reglementare ale unor companii de energie către autoritatea în materie, ANRE. Aceste cereri au fost aprobate. Când creşte şi energia termică şi energia electrica se produic scumpiri de preţuri pe toate palierele. Atunci, Banca Naţională trebuia să intervină cu această creştere de dobândă. Aceasta este singura explicaţie. Nimeni nu poate să găsească o altă explicaţie".
Vezi și EXCLUSIV! Poți fi hipnotizat fără să știi! Cum se poate așa ceva – detalii uimitoare despre hipnoză de la celebrul hipnotist, Andrei Voicu
De asemenea, întrebat despre declaraţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora a convenit cu Banca Naţională că principalele cauze pentru creşterea inflaţiei sunt factori exteriori, din afara celor două instituţii, dând ca exemplu gazele, energia şi petrolul, consilierul guvernatorului BNR a spus că acciza, de exemplu, ţine de Guvern, nefiind o altă autoritate care urcă acciza.
Adrian Vasilescu a mai spus că sunt voci care atacă Banca Naţională şi sunt voci care atacă Banca Naţională pentru că şi-ar dori să vină la conducerea Băncii Naţionale. Întrebat la cine se referă, el a răspuns: "Nu instituţiile vor să vină la conducerea Băncii Naţionale, ci nişte persoane care sunt prezente în spaţiul public şi sunt susţinute de cercuri media. (...) Miza este forţa şi importanţa acestei instituţii în societatea românească".
Vezi și Mare atenție, șoferi! Începând cu luna iunie, se va face această schimbare radicală! O nouă metodă, pusă în practică!
Atac frontal din interiorul BNR! Cine vrea să vină la conducerea instituției
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



