Un proiect incendiar al opoziției a fost depus la Camera Deputaţilor. Senatul este cameră decizională în cazul acestei propuneri legislative. Acesta aduce modificări serioase la sistemul de alocații.
Potrivit propunerii legislative, de la 1 ianuarie 2019 copiii cu vârsta de până în doi ani vor primi o alocaţie lunară de 300 de lei, în timp ce alocaţia copiilor cu vârsta de 2-18 ani va fi de 150 lei pe lună.
„Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,6 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap), începând cu 1 ianuarie 2019; b) 0,3 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1alin. (3), începând cu 1 ianuarie 2019", potrivit proiectului legislativ de modificare a Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, depus în Camera Deputaţilor de deputaţii PNL Robert Sighiartău şi Dumitru Mihăilescul.
Valoarea indicatorului social de referinţă este, în prezent, de 500 de lei, iar în forma actuală a legii, valoarea alocaţiei pentru copii este de 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, adică 200 de lei pe lună, şi de 0,168 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, adică 84 de lei pe lună.
„Propunerea este de majorare a cuantumului alocaţiei cu 50% pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-2 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 300 lei şi cu 80% pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 150 lei. România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa cuantumului alocaţiei pentru copii. Dacă în majoritatea acestor state alocaţia porneşte de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesităţile unui copil”, precizează deputatul PNL Robert Sighiartău, într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.
Vezi și SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Atenție! Ce s-ar putea întâmpla cu alocațiile copiilor de la 1 ianuarie 2019
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



