ficat gras

sursa foto:  ampress.ro

Atenție! O nouă boală face ravagii în lume

O boală nouă și netratabilă face ravagii în lume, cauza acesteia fiind stilul de viață al oamenilor. Aceasta se numește Nash sau boala „ficatului gras”, în termeni medicali:  steatohepatita nonalcoolică.

Potrivit Le Parisien, șase milioane de francezi suferă de maladia Nash. Cifrele sunt alarmante: 5% dintre pacienți cu NASH ajung să dezvolte, în cele din urmă, cancer la ficat. Experții se așteaptă ca în 2020, această maladie să devină principala cauză a transplantului de ficat în Franța, înaintea hepatitei C, precizează activenews.ro.

Președintele GENFIT, una dintre cele mai mari companii europene din biotehnologie, Jean-Francois Mouney, susține că băuturile carbogazoase ar fi principala cauză a acesteia.

„Prea multă grăsime, zahăr, băuturi carbogazoase… Acesta este motivul pentru care noi am denumit NASH – boala băuturilor carbogazoase”, a precizat Mouney.

Nash este o boală ce se dezvoltă lent, fără niciun simptom și reprezintă o inflamație a ficatului, cauzată de acumularea grăsimilor în ficat.

Nocivitatea băuturilor carbogazoase a fost descoperită și în Statele Unite ale Americii. Băuturile carbogazoase afectează ficatul la fel de mult ca alcoolul, iar persoanele care beau mai mult de un suc acidulat pe zi vor avea probleme cu ficatul. Acesta este rezultatul unui studiu realizat la Universitatea Tufts (Boston, USA) în iunie 2015.

Vezi și De necrezut! Protestatarii #Rezist vor să meargă la Bruxelles! Care este motivul

Asasinul din Oradea s-a sinucis! Care ar fi fost adevăratul motiv al crimei comise de acesta

Surprinzător! Cât de bogată este Lia Olguța Vasilescu?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare