Şcolile din Timiş vor rămâne închise şi marţi, la fel şi unele unităţi de învăţământ din Arad, Mehedinţi şi Vâlcea. Cursurile au fost suspendate integral, luni, în judeţele Timiş şi Mehedinţi, dar şi în unele unităţi şcolare din Arad, Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureş, Olt, Satu Mare şi Vâlcea, din cauza vremii sau a unor probleme în alimentarea cu electricitate, după cum a anunţat Ministerul Educaţiei.
Potrivit Ministerului Educaţiei, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile au fost suspendate integral, luni, în judeţele Mehedinţi şi Timiş, în urma reuniunilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă.
Din motive similare sau din cauza unor probleme de alimentare cu energie electrică, luni nu s-au desfăşurat cursuri în mai multe unităţi de învăţământ din ţară: Arad (40), Argeş (13), Bihor (9), Caraş-Severin (33), Cluj (1), Dolj (2), Hunedoara (33), Maramureş (4), Olt (1), Satu Mare (10) şi Vâlcea (35).
"Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă şi pentru mâine, 18 decembrie. De asemenea, marţi, 18 decembrie, ca urmare a vremii nefavorabile sau a unor avarii la reţeaua de energie electrică nu se vor susţine ore de curs în unităţi de învăţământ din judeţele Arad (40), Mehedinţi (24) şi Vâlcea (1)".
Ministerul Educaţiei precizează că aceste informaţii au fost comunicate de inspectoratele şcolare judeţene, în cursul zilei de luni, situaţia urmând să fie actualizată pe măsură ce apar noi date, potrivit Adevărul.
Citește și:
Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou
Atenție! Școlile din aceste județe vor fi închise
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

19:30Economie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

21 sepEntertainment
Erling Haaland, hotărât să plece de la Manchester City. Motivele nemulțumirii fotbalistului vedetă al Cupei Mondiale din 2026

10:45Social
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

08:30Politica
Siegfried Mureșan anunță termenul pentru depunerea listei noului Guvern. Decretul de numire, semnat de președinte

25 minute în urmăActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat
Articole Similare

25 minute în urmăActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

circa 1 oră în urmăEconomie
Diamantele, la pământ. Piața din China scade prețul pietrelor prețioase

circa 1 oră în urmăEconomie
România, datoare cu dobândă mare. Lipsa unui Guvern ne costă enorm

19:30Economie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

19:00Economie



