Mare atenție! Toți șoferii trebuie să știe acest lucru, altfel vor risca niște amenzi usturătoare, sau mai rău suspendarea permisului.
Un nou proiect de lege, care se află în momentul de față în dezbatere la Parlament, prevede ca şoferii care nu respectă legislaţia privind parcările să fie sancţionaţi cu amendă de până la 10.000 de lei, ajungându-se chiar la situaţia ca autoturismul să fie ridicat de autorităţi.
În cazul nerespectării indicațiilor din locurile de parcare special amenajate pentru persoanele cu handicap nu erau sancţionate cu mai mult de 2.000 de lei, existând cazuri în care contravenientul nu era nici măcar amendat, ci doar „urecheat şi obligat să-şi mute maşina, acest lucru se va schimba.
„Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se va sancționa cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, se menționează în proiect, scrie telegrafonline.ro.
Sancționați dur vor fi și cei ce staționează pe trotuar.
Mai precis, oprirea neregulamentară pe trotuar poate scoate din buzunarele șoferilor indisciplinaţi o sumă cuprinsă între 250 de lei și 275 de lei și cu 4-5 puncte.
Vezi și
Cod roșu de alertă! Toți cei care au cumpărat aceste produse de la Mega Image sunt vizați – Trebuie distruse
Mare atenție!Toți șoferii sunt vizați- Se dau amenzi uriașe
Detalii neștiute ies la iveală! Dezvăluiri incredibile despre înlocuitorul Olguței Vasilescu
Atenție, șoferi! Dacă nu respectați aceste indicații vă puteți pierde permisul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



