Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a anunţat, sâmbătă, că îşi retrage candidatura pentru un nou mandat în Parlamentul European.
"În urma unei evaluări personale şi a discuţiilor cu familia mea, care a plătit cel mai mare preţ pentru aceşti ani de plecări continue, am ajuns la concluzia că este momentul să anunţ retragerea candidaturii mele pentru un nou mandat în Parlamentul European. Aceşti 12 ani mi-au dat posibilitatea să servesc cu onestitate şi pasiune interesele europene ale ţării mele şi să constat că românii pot face performanţă într-un mediu concurenţial, precum cel din Parlamentul European. Cred cu sinceritate că am realizat lucruri care vor dăinui, iar pentru asta trebuie să mulţumesc PSD-ului şi psd-iştilor pentru şansa oferită. Mai presus de orice însă, le mulţumesc tuturor românilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să-i reprezint", a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru potrivit unui comunicat remis sâmbătă Agerpres
Lista candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare ar putea fi prezentată la începutul săptămânii viitoare, a anunţat, miercuri, social-democratul Florin Iordache.
"În prima şedinţă CEx, probabil că la începutul săptămânii viitoare. Fără îndoială va fi înainte de data de miercuri, când trebuie prezentată lista. Vom prezenta şi numărul de semnături şi lista completă", a spus Florin Iordache la Parlament, întrebat când va fi aprobată lista candidaţilor social-democraţi, potrivit digi24.ro
Vezi și
Decizie importantă înainte de Paște! Pensiile vor fi majorate-Cine sunt beneficiarii
Vești importante pentru români! O parte din taxele importante vor scădea
SURSE Panică mare în Guvern! Se închid ochii pentru oficialii europeni
Atenție! Un eurodeputat PSD își retrage candidatura pentru un nou mandat
Trending

22 sepActual
Fructul bizar și mic care apare în Lidl. Mulți români habar n-au că există, va fi stoc limitat

22 sepEconomie
Termoenergetica București anunță când încep probele de căldură pentru Capitală. Locuitorii care stau la bloc și nu au centrală

22 sepPolitica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

22 sepPolitica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

22 sepEconomie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

22 sepSocial
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

22 sepPolitica
Siegfried Mureșan anunță termenul pentru depunerea listei noului Guvern. Decretul de numire, semnat de președinte

22 sepPolitica
Legitimația falsă a lui Călin Georgescu a devenit virală. Mulți tineri fac haz de ce au găsit procurorii în vila din Mogoșoaia

22 sepPolitica
Voluntari nu mai este oraș. „Senatul este pe cale să-i facă un cadou primarului Pandele”, acuză o senatoare USR
Articole Similare

22 sepEntertainment
Black Friday 2026. Când au loc cele mai mari reduceri din an, la supermarketuri și magazinele online de top

22 sepEconomie
Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi a destructurat o rețea transfrontalieră de evaziune fiscală. Pagube de peste 3 milioane de euro

22 sepEconomie
Se va lucra în 3 schimburi la BMW. Muncitorii auto de la Debrecen au convins gigantul că fabrica merită să funcționeze 24/24

22 sepVideo
Ar putea România să treacă prin ce a pățit Polonia acum? Țara a fost retrogradată de Moody’s la junk, după 2 decenii

22 sepEconomie



