Cifra apare într-un raport al unei firme de consultanţă, care a analizat efectele deficitului de personal în Europa, şi este egală cu 6 la sută din PIB-ul ţării.
Potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers, companiile din Estul Europei au pierderi uriaşe din cauza lipsei de personal calificat.
Firmele din România pierd - de pildă - echivalentul a şase la sută din PIB, iar la acest capitol doar vecinii bulgari stau mai prost decât noi.
Muncitorii români calificaţi au plecat în Vestul Europei, iar şcolile profesionale s-au desfiinţat în mare parte. În aceste condiţii, doar societăţile care investesc în pregătirea celor fără calificare reuşesc să se descurce.
“Singura şansă este să căutăm personal pe care noi să îl recalificăm la locul de muncă. Pentru companie înseamnă nişte costuri enorme, care în primele 90 de zile ar fi o cheltuială de minim 2-3 mii de euro. Şi nu este aceasta singura cheltuială, deoarece ne confruntăm cu fluctuaţia de personal. Instruieşti cam patru persoane să îţi rămână o persoană.”, declară un manager de resurse umane, citat de Știrile ProTV.
În România, cele mai afectate de criza de personal sunt companiile din domeniul producţiei, construcții şi transport.
Şoferii - de exemplu - au plecat din ţară pentru salarii de peste 1.700 de euro pe lună în Belgia, Franţa şi Germania.
Ca să facă faţă lipsei de angajaţi calificaţi, unele companii de transport angajează începători, pe care îi pregătesc la locul de muncă.
Citește și:
Lovitură pentru sute de români! Se pune lacătul pe cea mai mare fabrică din oraș
Surpriză totală! Avocatul Elenei Udrea dinamitează informația momentului
Vești importante! S-a decis cine va conduce Fondul Suveran al României













