top companii

sursa foto:  infoziare.ro

Vești importante! S-a decis cine va conduce Fondul Suveran al României

Fondul Suveran de Investiții al României a primit deja avizele necesare potrivit ministrului Justiției. În plus, acesta va fi condus de unul dintre cei mai vechi oameni pe care statul i-a plimbat prin funcții de conducere în autorități și agenții.

El a fost, de altfel, şi unul dintre cei mai vizibili comunicatori în chestiunea înfiinţării Fondului Suveran. Postul pe care l-a ocupat până recent l-a adus în strânsă legătură cu proiectul. Este vorba despre Mircea Ursache, până de curând vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru sectorul piaţă de capital. El a pierdut această poziţieîn urma selecţiei care a vut loc, săptămâna aceasta, în comisiile de specialitate din Parlament.

Totuşi, Ursache este unul dintre puţinii care cunosc şi piaţa de capital, acolo unde fondul îşi va desfăşura activitatea şi au şi experienţă în structurile statului. Mai mult, el este vechi PSD-ist, chiar dacă influenţa sa în partid nu mai este ca în alte perioade, şi a avut întotdeauna şi sprijin din zona serviciilor, notează Capital.

„După ce Curtea Constituţională a declarat actul normativ neconstituţional şi l-a înaintat emitentului, celui care a emis actul, asistăm la o nouă abordare din partea Guvernului României. E vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă care se află în momentul de faţă în discuţii la instituţiile abilitate, inclusiv la noi, şi care se intitulează Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea de fonduri suverane de dezvoltare şi investiţii precum şi de modificare a unor acte normative. Deci Guvernul României gândeşte acum un cadrul legislativ pe care să se construiască pe urmă fonduri suverane, mai multe. Şi nu este rău”, spune Ursache, în urmă cu nici două luni, anticipând chiar declaraţia de ieri a ministrului finanţelor.

Citește și: Cine a comandat arestarea Elenei Udrea – Momentul-cheie ales pentru reținerea fostului ministru al Turismului

Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale

Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare