Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îl atacă dur pe procurorul general, Augustin Lazăr, pe care îl compară cu celebrul personaj simbol fals al comuniștilor Vasile Roaită.
”Augustin Lazăr - acest Vasile Roaită al Opoziției
Cei tineri cunosc mai puțin povestea. După instaurarea regimului comunist ne-am pricopsit, printre mulți alții, cu o figură luminoasă de erou al luptei anticapitaliste: bravul Vasile Roaită, muncitorul care a tras sirena la Atelierele CFR Grivița avertizând greviștii că vine poliția regimului odios peste ei. Roaită a plătit cu viața devotamentul său, fiind împușcat de bestiile de polițiști. Firesc să vină onorurile: în câțiva ani, spitale, școli, străzi, localități, gospodării agricole, bașca o stațiune de pe litoral, au fost botezate cu numele eroului, fără a mai vorbi de statui, tablouri ori poezii ce-i erau dedicate. Asta până pe la începutul anilor '60, atunci când comuniștii au descoperit în arhive nu doar că Roaită nu fusese erou al Griviței, nu era grevist, nu trăsese nici o sirenă, ci era chiar infiltrat de Siguranță printre muncitori ca să-i spioneze. Peste noapte, “martirul” a fost ras din manuale. Școlile, spitalele, străzile, etc. au primit nume noi, iar stațiunea “Vasile Roaită” a devenit Eforie Sud.
Azi, vremurile s-au schimbat. Lupta de clasă s-a emancipat: unii primesc onoruri abia după ce se află că erau slugile sistemului odios.
Rămâne cum am stabilit: #LazarRevocat!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și:
Bucurie imensă pentru milioane de români! De ce beneficii veți avea parte
SURSE Informație-bombă după ultimul avertisment dat de Liviu Dragnea! ‘Se cheltuie bani pe prostii’
Vești pentru mii de români! Se dau amenzi de mii de lei
Augustin Lazăr distrus! Călin Popescu Tăriceanu îi dă lovitura de grație
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

circa 1 oră în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



