Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, le-a transmis, miercuri, un ultim avertisment șefilor autorităților de forță ale statului: Autoritatea Sanitar-Veterinară, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Generală Antifraudă și pentru Direcția Vamală.
„Eu le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar-Veterinară, celor de la Protecţia Consumatorului, Antifrauda şi Vămile. Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuşi să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume şi fructe, dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fructă, fiecare fruct, fiecare legumă care intră în România să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit”, a afirmat, miercuri, Liviu Dragnea.
Surse care au dorit să rămână sub protecția anonimatului au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că președintele ANPC ar trebuie să intre în colimatorul liderului PSD și pentru că face o serie de cheltuieli iresponsabile, în contextul în care, în teritoriu, inspectorii nu au nici hârtie.
„Poate a aflat și Dragnea de cheltuielile pe care le face și cum se cheltuie bani pe prostii. În teritoriu, nu avem nici hârtie, nu mai vorbesc de benzină sau altele”, au declarat, pentru Bugetul.ro, surse bine informate.
În luna decembrie a anului 2018, Bugetul.ro vă dezvăluia că ANPC a cumpărat echipamente pentru videoconferințe în valoare de 5.000 de euro bucata.
Vezi și SURSE Situație de criză în sectorul amenințat de Dragnea! Dezvăluiri din interior – Se lasă cu destituiri?
Biroul de Presă al ANPC ne preciza, la acea vreme, că în 2017 au fost achiziționate patru sisteme de videoconferință, iar restul, alte patru, au fost achiziționate în 2018, pentru buna comunicare cu toate comisariatele regionale.
Vezi și Vești pentru mii de români! Se dau amenzi de mii de lei
EXCLUSIV Informație-cheie despre Legea pensiilor! Achiziția pe care trebuie să o facă Guvernul, pentru a o putea aplica
SURSE Informație-bombă după ultimul avertisment dat de Liviu Dragnea! 'Se cheltuie bani pe prostii'
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



