Augustin Lazăr le-a dat drumul din „cușcă”! Procurorii de la Parchetul General au intrat tare în programul „Prima Casă”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 03-09-2018 15:18

Actualizat: 03-09-2018 13:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Procurorii de la Parchetul General intră tare în programul „Prima Casă! Magistrații anunță că în cauza privind fapte de corupţie în care au fost implicaţi şi angajaţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.-I.F.N. (în continuare F.N.G.C.I.M.M.), un inculpat, Anca-Doriana Stan, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, cauza urmând să fie judecată de Tribunalul București, informează Știripesurse.ro.


Potrivit procurorilor, femeia a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.


Pe de altă parte, ancheta a fost disjunsă, fiind vizate și alte persoane, printre care dezvoltatori imobiliari.


„Inculpata Stan Anca Doriana în perioada noiembrie 2017- iulie 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de angajată a F.N.G.C.I.M.M., Compatimentul Financiar Preventiv, având influență și lăsând să se înțeleagă că are influență asupra celorlalți angajați ai F.N.G.C.I.M.M., în special din cadrul Serviciului Prima Casă, a pretins și primit sume de bani de la intermediari sau de la beneficiarii unor dosare de creditare, în nouă situații, pentru a interveni pe lângă ceilalți funcționari din cadrul F.N.G.C.I.M.M., în vederea urgentării unor dosare de creditare înscrise în programul național ,,Prima Casă”.


Întrucât cercetările nu au fost finalizate s-a dispus totodată disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și înregistrarea acestuia pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică în vederea continuării cercetărilor cu privire la ceilalţi suspecţi şi inculpaţi din prezenta cauză, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, dar şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, perioada vizată în stadiul actual al anchetei fiind 2015-prezent. Investigaţiile vor continua în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor cercetate şi tragerii acestora la răspundere penală, cu menţiunea că cercetările vizează şi alte persoane fizice şi juridice (brokeri, agenţi imobiliari, dezvoltatori imobiliari, societăţi de consultanţă) implicate în activitatea infracţională, care au avut drept scop obţinerea într-un timp redus a garantărilor emise de F.N.G.C.I.M.M., în cadrul Programului ,,Prima Casă", transmite Parchetul General.

Vezi și SURSE! Ruptură în PSD! Ce va face Liviu Dragnea – Nevoit să scoată artileria grea

EXCLUSIV! Acuze grave la adresa organizatorilor „Cerbului de Aur”! Zeci de persoane, în această situație!


Intră în vigoare de astăzi! Ce mașini nu mai pot fi înmatriculate de la 1 septembrie

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri