Alianța pentru Unirea Românilor a demarat procedurile de contestare la Curtea de Apel a restricțiilor impuse de Guvern pe parcursul stării de alertă. În acest sens, senatoarea AUR Rodica Boancă se va afla la Curte la ora 10:00, informează AUR.
Carantina națională, închiderea școlilor și susținerea orelor online, lockdown-ul pentru elevi, mascat sub forma vacanței prelungite, purtarea măștilor în sălile de curs, acolo unde orele se desfășoară fizic, dar și în spațiile deschise, limitarea drastică a programului de funcționare al magazinelor și al altor operatori economici sunt măsurile contestate de AUR la Curtea de Apel.
„Unica performanță a acestei guvernări în vreme de criză sanitară este că a indus frica în rândul românilor: frica de spitale, frica să iasă pe stradă, frica de a mai vorbi cu prietenii, cu familia, frica de a nu mai avea ce pune pe masă a doua zi, frica privind viitorul copiilor. Nu mai putem continua această politică a restricțiilor abuzive care își dovedesc zi de zi ineficiența”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.
„Românii ard de vii sau se sufocă prin spitale, copiii se însingurează și se deprimă în fața ecranelor, fiind lipsiți de contactul direct cu colegii și profesorii, micii antreprenori români sunt nevoiți să pună lacătul pe ușă, vreme în care ei vând măști neconforme și ultimele companii strategice pe care le mai deține statul, își schimbă pozele de profil pe rețelele de socializare și se țin cu dinții de funcții. Această șaradă trebuie să înceteze! Măsurile absurde trebuie ridicate și viața românilor trebuie să revină la normalitate”, a declarat deputatul George Simion, copreședinte AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor consideră că ridicarea restricțiilor lipsite de fundament teoretic și practic va restabili libertatea românilor: de gândire, de credință, de exprimare, de asociere, de mișcare, de inițiativă, dar și accesul liber la activitățile economice, aspecte esențiale într-o democrație.
AUR deschide un proces împotriva Guvernului! Constestă în instanță măsurile impuse în pandemie
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



