Avertisment FMI: 'Pandemia de coronavirus ar putea declanșa proteste sociale'

Autor: Ion Motea

Publicat: 15-04-2020 17:00

Actualizat: 15-04-2020 16:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Deciziile politice adoptate pentru a atenua impactul economic al pandemiei de coronavirus ar putea declanșa un nou val de proteste, dacă măsurile adoptate de guverne vor fi considerate insuficiente sau ca favorizând persoanele înstărite, susține Fondul Monetar Internațional (FMI) într-un raport publicat miercuri, informează Reuters şi AFP.


Guvernele din întreaga lume au cheltuit aproape 8.000 de miliarde de dolari pentru a combate pandemia de coronavirus şi a limita impactul asupra economiei însă FMI susţine că ar putea fi nevoie de mai multe stimulente fiscale după ce criza se va diminua. Creşterea cheltuielilor ar urma să majoreze deficitele fiscale iar nivelul global al datoriei publice va creşte cu 13 puncte procentuale până la 96% din PIB-ul global în 2020, susţine instituţia financiară internaţională.

"Dacă măsurile de sprijinire vor fi considerate insuficiente pentru a atenua criza Covid-19 şi consecinţele sale economice, sau dacă vor fi considerate drept injuste pentru că favorizează persoanele înstărite sau multinaţionale acestea ar putea provoca manifestaţii de protest", susţin autorii raportului de supraveghere a finanţelor publice (Fiscal monitor), publicat cu ocazia reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale.

De asemenea, ar putea izbucni proteste atunci când măsurile de sprijin vor fi "retrase ulterior".


Pentru a evita declanşarea de noi proteste, FMI subliniază importanţa unei comunicări adecvate a decidenţilor cu comunităţile afectate în vederea obţinerii sprijinului pentru măsurile destinate combaterii virusului.


"Acest lucru trebuie subliniat: este crucial să fie furnizat sprijin pentru gospodăriile şi firmele care au devenit vulnerabile din cauza crizei. Obiectivul este să sprijinim şi să protejăm oamenii şi firmele care au fost afectate de izolări", susţine FMI. În plus, Fondul recomandă autorităţilor şi să indice clar că măsurile de sprijin pentru a face faţă crizei sunt temporare.

În perioada 15-19 aprilie, la Washington, vor avea loc reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale, care în acest an vor avea un format virtual din cauza pandemiei de coronavirus, conform Agerpres.ro

Vezi și:


EXCLUSIV Marcel Vela acuză un fake-news de proporții: Președintele și prim-ministrul și-au dat acordul

Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

Informații bombă! Bill Gates ar fi trimis kituri de testare deja infectate
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri