Premierul Mihai Tudose a anunțat, marți, că Guvernul va adopta prin Ordonanță de Urgență trecerea contribuțiilor sociale de la angajator în sarcina salariatului.
În acest context, șeful Guvernului a primit un avertisment din partea Consiliului Investitorilor Străini. Președintele Consiliului Investitorilor Străini, Franz Weiler, i-a transmis o scrisoare premierului Mihai Tudose prin care îl informează că investitorii străini din România atrag atenția asupra faptului că modificările vor avea un impact direct asupra salariului net al angajatului, informează Știripesurse.ro.
În scrisoarea transmisă șefului Executivului se mai atrage atenția și că Guvernul nu a organizat nici un fel de studiu de impact și nici o adevărată consultare cu mediul de afaceri și că astfel de decizii intempestive pot avea efecte neprevăzute asupra mediului economic în general și asupra salariaților sau agenților economici în general.
Iată scrisoarea intrată în posesia STIRIPESURSE.RO:
Stimate domnule prim-ministru,
Stimate domnule viceprim-ministru,
Vă scriu în numele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), organizație ce împlinește anul acesta 20 de ani de activitate în România. Vă transmitem această scrisoare deoarece considerăm că în mod eronat s-a acreditat opinia că angajatorii sprijină sau chiar au sugerat măsura transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Ca urmare a informațiilor disponibile în spațiul public, FIC a derulat în ultima perioadă o amplă consultare pe aceasta temă, în rândul membrilor săi.
Domnule prim-ministru, dorim să vă comunicăm concluzia consultării în rândul membrilor FIC: companiile nu consideră binevenită această măsură deoarece nu îi înțeleg motivația și raționamentul economic. Mediul de afaceri nu a cerut această măsură și ea a fost propusă fără o consultare prealabilă. Pentru a elimina întrebările legate de rațiunea acestui exercițiu este necesară o declarație publică fără echivoc, în care Guvernul să spună ce problemă dorește să rezolve prin mutarea contribuțiilor și de ce crede că aceasta este soluția cea mai bună.
Transferul acestor contribuții de la angajator la angajat este o măsură complexă cu implicații și ramificații greu de prevăzut în lipsa unui studiu de impact detaliat din partea Ministerelor Muncii și Finanțelor. Din acest studiu companiile vor putea să înțeleagă și să estimeze toate posibilele consecințe. Trebuie menționat că orice modificare ulterioară în cotele de contribuții sociale sau a impozitului pe venit va avea un impact direct asupra salariului net al angajatului.
Din toate informațiile pe care le avem până acum, această măsură va implica un efort logistic considerabil (atât la nivelul sistemului informatic cât și în ceea ce privește procesul administrativ, în vederea modificării contractelor individuale de muncă), fără a aduce un beneficiu angajaților sau angajatorilor, proporțional cu efortul depus.
Având în vedere că nici angajaților nu le este clar, din informațiile publice, care este impactul asupra veniturilor lor, apare un sentiment de neîncredere între angajat și angajator care este în detrimentul activității economice.
Unele dintre sectoarele economice ale României sunt puternic ancorate în economia și comerțul european sau global. Pentru aceste sectoare, competitivitatea lor globală este extrem de importantă.
Pentru a nu periclita activitatea acestor industrii în România considerăm că este esențial să existe un studiu de impact din care să reiasă atât efectele pe termen scurt ale acestei măsuri, cât și implicațiile ei în privința costului cu forța de muncă în următorii ani în România. Companiile au nevoie de timp să își ajusteze planurile și politicile de dezvoltare și de investiții. În plus, se pot crea diferențe importante de competitivitate în interiorul unor sectoare, în funcție de decizia companiilor de a transfera contribuțiile sau de a compensa angajații.
Mutarea contribuțiilor sociale va avea un impact direct asupra salariului minim și a celui mediu care sunt folosite ca referințe în alte legi privind pensiile, asigurările de sănătate, indemnizații sau ajutoare de șomaj. Guvernul nu a realizat o cercetare pentru a cuantifica efectele transversale, ceea ce înseamnă că riscul unor consecințe neanticipate este extrem de mare. De asemenea, nu exista nicio siguranță că, odată contribuțiile mutate, nu vor apărea noi taxe în sarcina angajatorilor.
Nu se specifică nicăieri ce se va întâmpla cu veniturile angajaților din IT sau R&D, care sunt scutiți de plata impozitului pe salariu și care, în urma acestor măsuri, vor înregistra o scădere a salariului net. Pentru a putea menține salariile acestor angajați la nivelul actual, companiile vor trebui să înregistreze costuri salariale suplimentare.
Fluiditatea politicilor fiscale face dificilă planificarea și în același timp aduce cu sine temerea că dacă aceste decizii fiscale nu vor avea rezultatele scontate, finanțele publice vor înregistra dezechilibre care vor fi compensate prin adoptarea intempestivă a unor noi taxe. Lipsa de încredere este unul dintre motivele pentru care mediului de afaceri din România îi va fi greu să aibă o poziție unanimă atunci când vine vorba de măsuri structurale cum este aceasta, luată fără o consultare amplă.
În măsura în care considerați că există răspunsuri la problemele ridicate în numele membrilor FIC sau aspecte legate de această măsură pe care nu le-am înțeles sau nu le-am luat în considerare, avem rugămintea să le clarificați într-un răspuns scris, care să poată fi transmis mai departe cu ușurință companiilor pe care le reprezentăm. Proiectul fiind în consultare FIC va comunica și public toate punctele ridicate în această scrisoare.
Cu considerație,
Franz Weiler
Președinte al Consiliului Investitorilor Străini.
Vezi și Banca Transilvania ATACĂ în forță! Ce bancă de TOP vrea să achiziționeze
Cum a scris ISTORIE medicul care i-a jignit pe protestatarii #rezist – RĂZBOIUL câștigat CONTRA unui MINISTRU
Un GIGANT chinez investește în România: Ce are în plan și cum va crea foarte multe locuri de muncă
Avertisment pentru premierul Tudose! Reacție dură la „revoluția fiscală” pe care o plănuiește Guvernul
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-11-2017 21:53
Trending

26 iunEconomie
La dentist, prin CAS. Cum poți să te duci la stomatolog fără să plătești, puțini cunosc această posibilitate

26 iunPolitica
George Simion, tată pentru a doua oară. Soția șefului AUR, mai tânără cu 11 ani, Ilinca, este însărcinată

26 iunSocial
Pensiile care nu mai pot fi mărite. CCR a cerut modificări de un an, nu au fost efectuate la timp

26 iunActual
Ceaiurile recomandate pe timp de caniculă. Reglează temperatura corpului și te hidratează

26 iunEconomie
Cutremure în lanț în ultimele zile, în întreaga lume. Inclusiv în România au fost 3 seisme într-o singură zi

26 iunEconomie
Aerul condiționat poate consuma puțin dacă îl folosești astfel. Schema prin care îți reduci considerabil factura la curent

26 iunHoroscop
Horoscop financiar 26 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani si afaceri

26 iunEconomie
S-a zis cu țigările din Bulgaria. Se scumpesc din august 2026, cât va costa un pachet

26 iunEconomie
Cartierul rezidențial din București care promite clădiri de 11 etaje. Se vor vinde ca pâinea caldă, fiind pe cel mai nou bulevard apartamentele

26 iunEconomie
Județul din România în care toate muzeele se vor închide, pe rând. Începe de pe 26 iunie, dar motivul este justificat
Articole Similare

26 iunEconomie
Salarii medici rezidenți 2026. Sumele reale pe care le primesc viitorii doctori, din primul an de lucru în spital

26 iunEconomie
Michael Jackson le-a asigurat o pensie uriașă celor 3 copii ai săi. Ce s-a ales de Paris Jackson, Prince Michael Jackson și Prince Michael Jackson II, la 17 ani de la moartea artistului

26 iunEconomie
Regele Charles, cu averea la vedere. Primul monarh britanic care a arătat câți bani are și ce impozit plătește

26 iunEconomie
Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide pe 27 iunie 2026. Intervalul în care șoferii trebuie să evite drumul

26 iunEconomie



