Avocatul Poporului, după ce OMS a recomandat redeschiderea școlilor: Elevii fac eforturi să-şi continue studiile

Adjunctul Avocatului Poporului (AP), Molnar Zsolt, cere secretarului de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sorin Ion, un punct de vedere legat de recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de redeschidere a unităţilor de învăţământ, menţionând că AP s-a sesizat din oficiu pe acest subiect.

„Nu ne permitem o generaţie pierdută din cauza COVID-19”, este mesajul transmis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în faţa creşterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel european. State unde au fost înregistrate recent peste 20.000 de cazuri zilnic, cu toate că nu au putut evita impunerea restricţiilor, au optat pentru menţinerea şcolilor deschise, cu respectarea strictă a condiţiilor de distanţare sau igienă, purtatul măştii sau aerisitul frecvent al claselor, menţionează Molnar Zsolt în documentul adresat secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, scrie agerpres.ro.

Molnar Zsolt afirmă că în România aproape 3 milioane de elevi desfăşoară actul educaţional în sistem online, acolo unde este posibil.

Potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, aproape jumătate dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, având în vedere că educaţia trebuie să primeze, în orice formă ar fi desfăşurată şi nepierzând din vedere inegalităţile care vor apărea în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor aflaţi în medii defavorizate şi recuperarea decalajelor educaţionale, a declarat Molnar Zsolt.

Potrivit unor studii realizate de World Vision România, „şcoala online, în mediul rural, rămâne o utopie: 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în prima perioadă a restricţiilor, iar în unul din trei sate în care World Vision România este prezent există zone cu semnal slab sau inexistent, lucru care îi afectează direct pe elevii care fac eforturi să-şi continue studiile”. Nu în ultimul rând, decizia de a închide şcolile nu a prevăzut un plan de măsuri pentru zonele în care şcoala online nu funcţionează, semnalează Molnar Zsolt.

Potrivit acestuia, studiile internaţionale realizate în această perioadă arată că, de la debutul pandemiei, foarte puţine şcoli au devenit focare de COVID-19, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia într-un raport din 21 octombrie că, la majoritatea infecţiilor sau cazurilor de COVID-19 raportate la copii, infectarea s-a produs acasă.

„Faţă de toate aceste împrejurări (…), instituţia Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu. Astfel, vă rugăm să formulaţi un punct de vedere faţă de aspectele semnalate în prezenta sesizare din oficiu, în special în legătură cu recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de redeschidere a unităţilor de învăţământ”, a adăugat Molnar Zsolt.

 

Vezi și

SURSE Panică în Sistem! Val de pensionări în Poliție

EXCLUSIV George Maior și Florian Coldea – de la vârful SRI la catedra SNSPA!

Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare