În 2024, chiriașii și proprietarii de apartamente din Germania pot primi din partea statului o indemnizație pentru locuință. De aceasta ar putea beneficia în acest an nu mai puțin de 4,5 milioane de persoane. Wohngeld este o subvenție nerambursabilă care poate fi solicitată doar de cei care au venituri ce nu depășesc o anumită sumă. Valoarea maximă a acestei indemnizații poate ajunge la 370 de euro pe lună.
Wohngeld este un sprijin financiar important, în special pentru pensionari și familii, dar și pentru părinții singuri, care constituie aproximativ jumătate din beneficiarii acestei indemnizații. Totuși, aproximativ 40% dintre beneficiari sunt familii. Indemnizația pentru locuință este plătită în avans, astfel încât beneficiarii să poată acoperi costul închirierii unui apartament la începutul lunii.
(VEZI ȘI: Noi pensii pentru românii care au lucrat în UE. Indemnizația va fi reglementată prin lege de la data de 1 iunie)
Câți bani pot primi de la stat chiriașii și proprietarii de apartamente din Germania
Indemnizația pentru locuință acordată în Germania este de maximum 370 de euro pe lună. Suma depinde de numărul de persoane din gospodărie și de venitul familiei. Pe baza datelor de la Ministerul Federal al Locuinței, Dezvoltării Urbane și Construcțiilor, RTL.de a prezentat următoarele exemple de calcul:
Un cuplu căsătorit cu un copil
Venitul brut lunar: 1.900,00 euro
Venitul total lunar după luarea în considerare a diverselor contribuții: 1.438,34 euro
Chirie lunară brută: 500,00 euro
Alocație pentru locuință: 335,00 euro
Părinți singuri cu 2 copii (9 și 13 ani)
Venitul brut lunar: 1.460,00 euro
Venitul total lunar după luarea în considerare a diverselor contribuții: 1.101,34 euro
Chirie lunară brută: 650,00 euro
Alocație pentru locuință: 183,00 €
Un cuplu căsătorit cu doi copii
Venitul total lunar: 1.764,67 euro
Chiria brută de plătit lunar: 770,00 euro
Alocație pentru locuință: 275,00 euro
Pensionar singur
Pensie lunară brută: 860,00 euro
Chirie lunară brută: 335,00 euro
Alocație pentru locuință: 250,00 euro
Un cuplu căsătorit cu 3 copii care locuiește cu un bunic
Venitul total lunar: 1.764,67 euro
Chirie lunară brută: 770,00 euro
Alocație pentru locuință: 275,00 euro
Valorile prezentate pot depinde însă de mai mulți factori, printre aceștia numărându-se beneficiile suplimentare, cum ar fi alocația pentru copii Kindergeld și Kinderzuschlag.
De remarcat este faptul că persoanele care primesc Bürgergeld nu pot beneficia de indemnizația Wohngeld în același timp, deoarece costurile locuinței sunt deja incluse în Bürgergeld. Totodată, cei care beneficiază de prestații de asigurări sociale la bătrânețe sau în caz de incapacitate de muncă nu pot primi Wohngeld.
(NU RATA: Schimbare majoră pentru actele de identitate ale românilor. Ce se întâmplă cu certificatele de naștere, de căsătorie și de deces din anul 2024)













