Un ajutor financiar în valoare de 500 de milioane de euro vor ajunge în ţările din Balcanii de Vest, pentru a putea face față crizei energetice, anunță preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Această sumă va fi destinată "regiunii întregi pentru investiţii în ceea ce este necesar pentru a obţine independenţa" în domeniul energiei, a declarat Ursula von der Leyen, fără a preciza termenele la care va fi oferit acest ajutor.
Ea a menţionat totuşi la investiţii în infrastructura energetică.
Anunţul intervine într-un moment în care preţurile la energie sunt în creştere din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi odată cu apropierea iernii.
Astfel, începând din ianuarie, Macedonia de Nord va putea conta pe un sprijin bugetar de 80 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene din capitala acestei ţări, prima etapă a unui turneu diplomatic în Balcanii de Vest.
Acest anunţ este de natură să ajute ţările din regiune, în contextul în care Macedonia de Nord de exemplu produce doar două treimi din electricitatea de care are nevoie anual.
"Criza energetică şi economică provocată de războiul din Ucraina a unit Europa. Doar uniţi vom putea să facem faţă lipsei de energie şi de hrană", a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.
Macedonia de Nord şi majoritatea ţărilor din regiune sunt în stadii diferite în negocierile lor de aderare la Uniunea Europeană (UE).
În pofida duratei acestui proces, de peste un deceniu în unele cazuri, UE a reiterat de nenumărate ori că Balcanii de Vest fac parte din familia europeană.
Lentoarea apropierii de UE a provocat o ascensiune a euroscepticismului în aceste ţări, deschizând calea pentru o întărire a influenţei ruse în regiune, avertizează experţi.
Vizita Ursulei von der Leyen miercuri la Skopje este a doua sa vizită în acest an în Macedonia de Nord. În iulie, ea s-a adresat deputaţilor din parlamentul de la Skopje, cu o zi înainte de deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE.
Ursula von der Leyen urmează de asemenea să se deplaseze în Kosovo, Serbia, Muntenegru şi Albania, în cadrul turneului său în regiune, transmite AGERPRES
Bani de la UE! Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un ajutor financiar de 500 de milioane de euro pentru țările din Balcanii de Vest
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 noiSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

02 noiSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

02 noiEconomie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

02 noiEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

02 noiSocial
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

02 noiSocial
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

02 noiSocial
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

02 noiSocial
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

02 noiExterne
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

02 noiExterne



