Tanczos Barna

sursa foto:  sptfm.ro

Barna Tanczos dezminte: ‘Guvernul României nu s-a opus Strategiei Uniunii Europene pentru păduri. E un fake news’

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat că România nu s-a opus și nu se opune Strategiei Forestiere Europene.

 

„Este o invenţie că România se opune Strategiei Forestiere (Strategia Uniunii Europene pentru păduri, n.r.). E un fake news, pentru că noi nu ne-am opus niciodată. Am cerut o Strategie Forestieră extrem de punctuală, negociată şi discutată cu statele membre. O strategie forestieră care poate să fie şi trebuie să fie ambiţioasă, dar care trebuie să aibă în vedere şi costurile pe care le va suporta fiecare stat membru.

În aceeaşi idee, astăzi. discuţiile pe tema atingerii ţintei de neutralitate în ceea ce priveşte emisiile de carbon s-au axat pe această negociere punctuală a fiecărui element social, economic şi a impactului pe fiecare industrie în parte a acestor planuri.

Este exact ceea ce îşi doreşte şi România: O discuţie atât pe fit for 55, cât şi pe elementele componente printre care şi Strategia Forestieră. Vrem să ştim exact care sunt ţintele pe care trebuie să le atingem, care sunt resursele pe care ne putem baza şi cum vor afecta aceste planuri industriile din statele membre. Nu e nicio noutate. Susţinem planurile Comisiei pe tot ce înseamnă reducerea efectelor schimbărilor climatice, prevenirea acestor dezastre, dar trebuie să ştim exact care este rolul şi care sunt resursele pe care ne bazăm”, a spus Tanczos.

 

Întrebat dacă semnarea de către România a scrisorii deschise iniţiate de Austria pe tema Strategiei Forestiere Europene reprezintă punctul de vedere al Guvernului de la Bucureşti, ministrul Mediului a afirmat că premierul Florin Cîţu a fost informat „cu privire la susţinerea pe care o vom acorda acelei scrisori deschise”.

 

„Nu a fost o poziţie a Guvernului României (semnarea scrisorii iniţiată de Austria către Comisia Europeană, n.r.), ci a fost o poziţie a Ministerului Mediului. L-am informat pe domnul prim-ministru cu privire la susţinerea pe care o vom acorda acelei scrisori deschise. Strategia Forestieră este doar o parte din tot ce înseamnă fit for 55.

Este o componentă la care trebuie să lucreze Ministerul Mediului din România. Aceste teme sunt împărţite în mod diferit în statele membre. Sunt foarte multe state care au activitatea de management forestier în alte ministere, nu la un minister a Mediului. România trebuie să gestioneze, prin Ministerul Mediului, atât problematica schimbărilor climatice, cât şi problematica forestieră, dar şi alte problematici.

Nu există un pericol de suprareglementare. Reglementarea activităţii forestiere în România este printre cele mai restrictive din Europa, bazată pe amenajamente silvice, lucru care lipseşte în foarte multe state membre. Strategia Forestieră stabileşte ţinte, obiective care vor genera costuri ce trebuie decise dacă vor fi suportate de statele membre sau avem acces şi la alte resurse”, a susţinut Barna Tanczos, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare