Era telefoanelor smart aproape că a ucis Nokia, însă momentan compania rezistă datorită faptului că oferă garanția bateriilor cu rezistență îndelungată. În acest context, compania a anunțat că lansează un model nou.
Noul Nokia 3310 păstrează designul clasic al emblematicului telefon, cu mici modificări adaptate la prezent. Astfel, noul model de 3310 nu are ecranul monocrom, ci un ecran color mult mai mare decât cel original. Noul display are diagonala de 2,4 inci şi rezoluţia de 320 x 240 pixeli. Telefonul are o cameră de 2 MP şi un slot pentru card microSD.
Totuşi, cei care vor cumpăra acest telefon nu o vor face pentru a face poze sau pentru a vorbi pe messenger, ci pentru autonomia bateriei. Bateria noului Nokia 3310 păstrează tradiţia, iar reprezentanţii companiei susţin o autonomie până la 22 de ore de convorbire şi până la 31 de zile de stand by. Bateria de 1220mAh poate fi scoasă, la fel ca în cazul originalului, iar încărcarea se face acum prin intermediul unui port Micro USB, potrivit Business Magazin.
Vezi și Atenție! PSD se răzbună și lovește în MULTINAȚIONALE! Cu cât vor scădea salariile în privat de la anul
De asemenea, celebrul joc Snake revine, şi el mai ambiţios şi mai colorat.
Noul Nokia 3310 este şi mai colorat decât vechiul model fiind disponibil în varianta clasică de albastru mat, gri, dar şi în nuanţe pastelate de galben şi de roşu. Telefonul ar urma să coste 49 de euro şi va fi disponibil începând cu al doilea trimestru al lui 2017, a fost anunţat în februarie 2017.
Se pare că preţul a fost mărit la 59 de euro pentru cumpărătorii din Europa. Astfel clienţii din Austria, Norvegia si Cehia au trebuit să plătească 59 de euro pentru pre-comenzile inregistrate.
Bateria rezistă! Nokia lansează un nou telefon! Cât va costa în Europa
Trending

16:30Economie
România, atacată de Peter Magyar în Parlamentul Ungariei. Ce a putut să spună despre țara noastră, nu este prima dată când ne critică

12:00Economie
Regula care viza impozitele de la 1 ianuarie 2027 s-a schimbat. Anunțul făcut de Alexandru Nazare

13:30Economie
După gafa inimaginabilă de la moartea lui Mircea Lucescu, Ciprian Ciucu schimbă ecranele de pe Arena Națională. Dispozitivele noi vor costa peste 6 milioane de lei

11:30Politica
Ultimele vorbe ale lui Ilie Bolojan premier. Ce a transmis șeful PNL, la final de mandat

09:30Politica
Cătălin Predoiu, out de la MAI. Ministrul și-a finalizat mandatul

19 octEconomie
Pompa de căldură, moft sau necesitate? Cât te costă și când recuperezi ce ai investit

15:00Economie
Tratamentul care ar putea scăpa omenirea de cancer, în faza de testare. A funcționat deja pe animale, când ar putea apărea în centrele medicale

17:00Economie
Construcțiile pe care poți să le faci și fără autorizație. Nu iei amendă, în aceste condiții

07:00Externe
Românii care și-au cumpărat bilet de avion spre Franța, avertizați de MAE. A început greva în aviație

09:00Entertainment
Murăturile românești pe care străinii le devorează. Sunt la mare căutare în diaspora, afacerea este un real succes
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



