Bogdan Aurescu: 'Este important să folosim toate pârghiile, inclusiv acelea de conștientizare publică, cu privire la șansele unui cetățean român de a obține viză'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 19-03-2021 14:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, anunță că Ministerul Afacerilor Externe are în vedere declanşarea unei campanii de comunicare publică, în contextul eforturilor de includere a României în programul Visa Waiver, dar şi iniţiative în Congresul american, astfel încât cetăţenii români să nu aibă nevoie de viză pentru a călători în SUA, pe termen scurt.


"Avem în vedere în perioada următoare şi declanşarea unei noi campanii de comunicare publică cu privire la acest program Visa Waiver, pentru că ultimul criteriu pe care îl mai avem de îndeplinit este acela al ratei de refuz. Rata de refuz este prevăzută în legislaţia americană la nivelul unui plafon de 3% din numărul de cereri care se fac pentru acordarea de viză de scurtă şedere în Statele Unite. Este important să folosim toate pârghiile, inclusiv acelea de conştientizare publică, cu privire la şansele unui cetăţean român de a obţine viză, în aşa fel încât acest nivel să scadă până la 3 %", arată ministrul.


În plus, este avută în vedere şi "o serie de iniţiative la nivelul Congresului Statelor Unite, pentru a vedea în ce măsură este posibilă modificarea legislaţiei sau flexibilizarea legislaţiei americane, care prevede acest plafon de 3%, în aşa fel încât, pentru aliaţi puternici, parteneri strategici, dedicaţi, cum este România, să poată fi, eventual, identificate o serie de excepţii".

În contextul Parteneriatului Strategic româno - american, Bogdan Aurescu afirmă că România susţine o creştere a prezenţei militare americane.


"Suntem încurajaţi de faptul că actul normativ care autorizează cheltuielile militare americane pentru acest an fiscal, NDAA (National Defense Authorization Act - n.r.), prevede o sarcină pentru Departamentul de Stat şi pentru Pentagon pentru a evalua prezenţa militară americană nu numai la nivel global, dar şi în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte România", evidenţiază ministrul român de Externe, informează agerpres.ro

Citește și:


Situație îngrijorătoare! România ar putea să cunoască cea mai mare creștere a prețurilor la alimente din ultimii ani



Vești importante! Mii de pensionari sunt direct vizați! Ce se va întâmpla cu aceste sume de bani


Răsturnare de situație! Flavia Groșan nu a vindecat 100% din pacienții Covid: Există numeroase persoane care au ajuns în stare gravă la spital
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri