Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a făcut, miercuri, o serie de declarații în contextul demisiei chestorului Liviu Vasilescu din fruntea Poliției Române.
Despescu a precizat că decizia de demisie a fost a lui Vasilescu. Totodată, întrebat dacă s-ar fi întâlnit cu interlopii, așa cum a făcut Liviu Vasilescu, chestorul Bogdan Despescu i-a luat apărarea șefului-demisionar al IGPR, spunând că fiecare operațiune se analizează în funcție de momentul respectiv și că asta a ținut de acțiunea care a fost în desfășurare atunci/
„Domnul Vasilescu a luat o decizie pe care şi-a asumat-o şi a avut la bază o anumită analiză pe care şi-a făcut-o dumnealui", a afirmat Despescu, la Parlament.
Întrebat dacă el s-ar fi întâlnit noaptea cu interlopii, dacă era şeful Poliţiei, Despescu a precizat: „Fiecare activitate se analizează în funcţie de momentul respectiv şi a ţinut de operaţiunea care a fost în desfăşurare în acel moment".
El a mai spus că a avut mai multe discuţii cu Liviu Vasilescu, precizând că decizia de a demisiona a luat-o acesta.
„Am avut mai multe discuţii cu domnul Vasilescu. (...) Decizia a luat-o dumnealui", a afirmat Despescu, întrebat dacă i-a cerut sau recomandat lui Liviu Vasilescu să demisioneze.
Întrebat în legătură cu transferarea adjunctului şefului Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, la Poliţia Judeţeană Harghita chiar în ziua demisiei şefului Poliţiei, Despescu a răspuns: „Este o decizie a Inspectoratului General al Poliţiei Române".
Chestionat dacă Radu Gavriş ar fi fost pedepsit pentru că ar fi dat informaţii în legătură cu întâlnirea cu interlopii, Despescu a precizat: „Este o întrebare la care trebuie să răspundă IGPR".
Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a anunţat marţi că demisionează din funcţie.
Anunţul a fost făcut pe neaşteptate, la finalul unei conferinţe de presă organizate la MAI, care a avut ca temă cea mai mare captură de haşiş din istoria Poliţiei Române în valoare de zeci de milioane de euro.
Demisia lui Vasilescu vine în contextul în care a fost criticat în mass-media pentru întâlnirea pe care a avut-o cu membrii clanului Duduianu.
De asemenea, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş, a fost detaşat la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, înainte ca acesta din urmă să îşi dea demisia.
Vezi și
Totul despre noul șef al Poliției Române! Și-a început activitatea la jandarmi – Legătura cu Bogdan Despescu
EXCLUSIV DNA a intrat pe fir, după ancheta Bugetul.ro! Șef din Poliția Capitalei, direct vizat!
Bogdan Despescu i-a luat apărarea șefului-demisionar al Poliției Române: A ținut de operațiunea care a fost în desfășurare
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-09-2020 12:25
Trending

26 sepSocial
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

26 sepSocial
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

26 sepSocial
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

26 sepSocial
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului

26 sepSocial
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

26 sepEconomie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

26 sepSocial
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

26 sepSocial
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Anunțul care vizează 1.800 de blocuri, străzile unde vor fi probleme de furnizare

26 sepHoroscop
Horoscop financiar 26 septembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii

26 sepEconomie
Fujikura concediază, din nou, sute de angajați. Japonezii de la Dej nu mai fac față, a ieșit în pierdere cu 2 milioane de lei
Articole Similare

31 minute în urmăEconomie
Pensii speciale în 2026. Cine le primește și care sunt cuantumurile, conform datelor oficiale

circa 1 oră în urmăHoroscop
Horoscop financiar 27 septembrie: Previziuni complete zodii

26 sepPolitica
Alina Gorghiu, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: Nu văd cele 233 de voturi pentru Guvern. Ce spune despre negocieri

26 sepSocial
Radare fixe noi în România. Șoferii primesc amenda direct acasă și lista zonelor unde sunt amplasate

26 sepSocial



